Topul datornicilor toxici vanduti de cea mai mare banca
Data publicarii: 10-07-2009 | Finante-BanciCei mai mari datornici transferati de pe bilantul BCR, cea mai mare banca dupa active, sunt atat oameni de afaceri cat si fosti functionari guvernamentali, de pe lista nelipsind nici regele rromilor Florea Cioaba.
Masura bancherilor de la BCR are ca scop curatarea bilantului de creditele neperformante pentru a trece mai usor in toamna aceasta de testul de stres. Cel mai mare credit vandut de BCR are o valoare de peste 800.000 de euro si a fost acordat lui Mihai Flavius Dumitriu, un antreprenor din Pitesti, potrivit datelor inscrise in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare (AEGRM). De altfel, Dumitriu a fost beneficiarul a patru credite, a caror valoare totala se ridica la 1,8 mil. euro, conform acelorasi date de la AEGRM. Mihai Dumitriu a obtinut aceste finantari in nume propriu, ca persoana fizica. Acesta detine o firma care se ocupa cu comertul de piese si accesorii pentru autovehicule.
Topul celor mai mari datornici se continua cu Vladimir Cezar Dobre, care figureaza cu un credit de aproape 760.000 de euro. Cezar Dobre a lucrat in cadrul Cancelariei primului-ministru in mandatul lui Calin Popescu Tariceanu.
Pe lista mai figureaza si cel supranumit regele rromilor, Florea Cioaba, care are un credit cu intarzieri la plata in valoare de 70.000 euro la BCR.
Banca a cesionat, in prima parte a lunii trecute, catre Bucharest Financial Plazza (BFP) SRL - o subsidiara a grupului controlat de austriecii de la Erste - un portofoliu de credite neperformante de aproape 45 mil. euro. Aceasta tranzactie vine dupa una similara realizata la finele lunii martie. Cele doua contracte de cesiune dintre BCR si BFP au fost incheiate pe o perioada de cinci ani. In AEGRM se precizeaza ca sumele transferate includ valoarea creantei cesionate, la care BFP "poate adauga alte drepturi accesorii, spre exemplu, dobanzi, penalitati etc.".
BFP are ca obiect principal de activitate administrarea imobilelor. Firma poate desfasura insa si activitati auxiliare intermedierilor financiare, de cumparare si vanzare de bunuri imobiliare proprii, de inchiriere si subinchiriere a bunurilor imobiliare proprii, precum si de agentii imobiliare. BFP poate practica activitati ale agentiilor de colectare si a birourilor de raportare a creditului. Firma deja a luat legatura cu debitorii pe care i-a preluat la finele lunii martie.
Coordonatorul zonal Alexandru Butnaru, din cadrul BFP, sustine ca firma a pregatit "mai multe forme de acord", in functie de profilul debitorului. Aproape toate creantele preluate de la BCR au in spate garantii imobiliare.
BFP solicita debitorilor sa incheie un "acord cu privire la amanarea inceperii procesului de executare silita", contract valabil doar un an de la data semnarii. In incheierea acestui document exista insa un paragraf care lasa loc de interpretari: "In cazul in care debitorul isi respecta obligatiile ce decurg din prezentul acord, creditorul va analiza la finele celor 12 luni de plata posibilitatea incheierii unui nou acord". BCR a inchis conturile tuturor debitorilor care au fost transferati la BFP.
Potrivit oficialului BFP, Alexandru Butnaru, mare parte din creantele preluate de la BCR vor fi transferate catre compania de recuperare creante pe care banca a infiintat-o recent - Suport Colect SRL. "BCR lucreaza in mod curent, asa cum fac si alte banci, cu companii de recuperare pentru a rezolva creditele restante, la care intarzierile la plata depasesc 180 de zile de intarziere", a declarat pentru Business Standard directorul de comunicare al bancii, Cornel Cojocaru. BCR nu a dorit sa ofere detalii despre pretul la care a cesionat creantele respective.
Tot mai multe banci recurg la aceasta modalitate de "inalbire" a bilanturilor, in ultima perioada folosind fie firme proprii, fie companii specializate in recuperarea de creante. Practic, vanzarea imprumuturilor neperformante descarca bilanturile de asa-zisele active toxice si ajuta bancile sa treaca mai usor, toamna aceasta, testul de stres.
Integral in Business Standard
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica