Prima Casa. Doar noua banci au semnat conventia cu Fondul de Garantare
Data publicarii: 16-07-2009 | Finante-BanciDoar noua banci din cele 20 inscrise in programul "Prima Casa" au semnat conventia cu Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). Restul nu au semnat conventiile, pentru ca exista anumite nelamuriri legate de constituirea ipotecilor, sustin surse bancare. Aceasta, desi ministrul finantelor publice, Gheorghe Pogea, dadea asigurari, la finele lunii trecute, ca "pana pe 15 iulie cel tarziu, programul va intra in efectivitate si apoi oamenii pot lua credite".
Contactati de "Gardianul", reprezentantii FNGCIMM ne-au declarat ca mai sunt de lamurit cateva prevederi de natura juridica referitoare la ipoteca, insa nu au dorit sa precizeze exact despre ce este vorba. "Pana in prezent, 9 banci au semnat conventia cu Fondul National de Garantare, iar 3 se afla in curs de semnare. Restul bancilor mai au de lamurit anumite probleme referitoare la modalitatea in care se face ipoteca si discuta cu reprezentantii Ministerului Finantelor aceasta problema", a declarat Irina Constantinescu, directorul Directiei de strategie din cadrul FNGCIMM.
Mai mult, surse bancare au declarat pentru Gardianul ca pana in prezent doar cateva banci din cele noua, care au semnat conventia, au normele de creditare aprobate de catre Banca Nationala a Romaniei (BNR). Oficialii BNR nu au dorit sa comenteze aceasta informatie. Contactati de "Gardianul", reprezentantii bancilor comerciale au ezitat sa faca mai multe precizari referitoare la problemele legate de constituirea ipotecii. "Am trimis documentatia necesara si asteptam raspunsul din partea Fondului de Garantare in cursul zilei de astazi (ieri, n.r.) sau maine (astazi, n.r.)", a spus Valentin Petcu, PR Manager la Intesa Sanpaolo Bank.
Reprezentantii Garanti Bank au declarat ca nu au semnat inca, fara sa ofere mai multe detalii. "Vom putea reveni cu mai multe detalii in momentul in care vom finaliza aceasta etapa", a declarat Valentina Unguroiu, senior PR la Garanti Bank.
Restul bancilor comerciale incluse in programul "Prima Casa", care nu au semnat conventia cu Fondul, nu au raspuns solicitarii Gardianul pana la inchiderea editiei. Dupa ce de mai bine de jumatate de an nu au inregistrat aproape nici o tranzactie, dezvoltatorii incep sa reduca preturile locuintelor. In speranta ca vor reusi sa vanda ceva la Targul Imobiliar Project Expo, ce va incepe maine, la Palatul Copiilor, dezvoltatorii scot pe piata garsoniere la preturi ce pornesc de la 27.000 de euro cu TVA inclus, in timp ce un apartament cu doua camere costa in jur de 42.000 de euro. "Cei ce isi doresc locuinte mai spatioase pot beneficia de oferta unuia dintre expozanti, care ofera apartamente cu patru camere, compus din living, bucatarie, trei dormitoare, doua bai, mobilat si doua locuri parcare la pretul de 60.000 de euro. Exista oferte chiar si pentru cei care isi doresc o casa pe pamant, pretul acestora pornind de la 550 de euro/mp", se arata intr-un comunicat al Project Expo.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026
- Legea 239/2025 inaspreste conditiile pentru plata dividendelor si restituirea imprumuturilor catre actionari
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale