Cinci riscuri ce ameninta economiile din estul Uniunii Europene
Data publicarii: 12-08-2009 | ActualitateO serie de date statistice favorabile din Europa centrala si de est sugereaza ca actuala criza economica ce a afectat intreaga regiune a inceput sa se tempereze, conform unei analize Reuters.
Riscurile economice persista
Riscul falimentului mai multor natiuni si al unui val de falimente bancare in Europa emergenta s-a mai redus, de cand Fondul Monetar International (FMI) a acordat ajutoare pentru Letonia, Ungaria, Romania, Ucraina si alte tari.
Insa degradarea economiei si cresterea cheltuielilor sociale au dus la scaderea veniturilor bugetare si la adancirea deficitelor publice.
Cresterea numarului de falimente si accentuarea ratelor de somaj ar putea duce la cresterea nivelului de credite neperformante pana la 10-20%, majorand presiunile asupra bancilor.
Cele mai multe guverne au reusit sa se imprumute din pietele internationale, in timp ce bancile cu detinere straina au beneficiat de injectii de lichiditate din tarile de origine, infuzii ce au permis extinderea creditarii, chiar daca la un ritm foarte lent.
Insa riscurile persista. Economistii sustin ca daca starea de criza dureaza mai mult decat se estimeaza si daca cererea de produse fabricate in Europa de Est nu se reia, se va ajunge la volatilitate valutara, incapacitate de plata si la retragerea investitorilor.
Reduceri bugetare masive
Problema imediata a tarilor din Europa Centrala si de Est este si cea care ar putea provoca cele mai mari dificultati in viitor, in contextul in care adancirea deficitelor bugetare face dificila aplicarea unor astfel de masuri in viitor.
FMI a acceptat deja relaxarea unor limite de deficit iar altele se afla sub o presiune considerabila. Ungaria si-a renegociat tinta de deficit bugetar la 4,6% din PIB in timp ce Romania a primit acceptul Fondului pentru atingerea unui nivel al deficitului bugetar de 7,3% din PIB.
Deficitul Cehiei este prognozat sa creasca de peste trei ori fata de nivelul inregistrat in 2008.
Polonia incearca sa aplice masuri ad-hoc printre care se numara privatizari si incasarea de dividende de la mari firme de stat pentru a-si suplimenta veniturile, statul incercand astfel sa evite indatorarea la niveluri de peste 60% din PIB.
Anumiti economisti estimeaza un deceniu de crestere economica slaba pentru intreaga regiune.
Temeri legate de statele baltice
Letonia si vecinii sai baltici au fost statele cel mai grav afectate de catre criza, din intreaga regiune, prezentand un risc major de contaminare regionala.
Sprijinul acordat de FMI pare sa fi redus posibilitatea ca statele baltice sa intre in incapacitate de plata, atat timp cat politicienii vor putea sa aplica masurile de austeritate.
Comunitatea internationala a sustinut Letonia atunci cand a decis mentinerea cursului monedei nationale, latul, fixat la euro, insa analistii sunt de parere ca exista in continuare riscuri de contractie a economiei letone, ce ar forta o depreciere a latului.
O altfel de situatie ar declansa o reactie in lant ce ar afecta si alte state cu politica monetara similara, precum Lituania, Estonia sau Bulgaria.
In plus, scenariul deprecierii ar putea pune presiune asupra cursului monedelor nationale din Ungaria, Romania, Cehia si Polonia, chiar daca analistii cred ca eforturile FMI si UE de a sustine regiunea au redus acest risc.
Probleme politice, alegeri
Economistii spun ca odata ce criza economica se va tempera, majoritatea statelor vor demara reforme structurale majore, inclusiv cele legate de sistemul de sanatate si de pensii.
Insa politicienii vor ingreuna aceste procese.
Letonia, Ungaria si Romania, printre altele, au redus din cheltuieli pentru a preveni o criza a balantei de plati, insa analistii sunt de parere ca aceste reactii sunt in general superficiale.
Analistilor le este dificil sa estimeaze directia politicilor fiscale din Cehia, unde vor avea loc alegeri in luna octombrie a anului in curs.
Partidul de dreapta Fidesz din Ungaria este asteptat sa castige alegerile din aprilie sau mai 2010, si a declarat ca intentioneaza sa se concentreze pe cresterea economica si nu pe reducerea cheltuielilor, directie ce va amana cu siguranta reformele structurale.
Demografie
Unul dintre cele mai mari riscuri pe termen lung pentru Europa centrala si de est il reprezinta demografia - imbatranirea populatiei inseamna reducerea numarului de tineri ce intra pe piata muncii, lucru ce are drept consecinta reducerea veniturilor necesare platii pensiilor si a finantarii sistemului de sanatate.
Pentru a inrautati lucrurile, participarea pe piata muncii este redusa in toata regiunea.
In Polonia participarea se cifreaza la doar 59%, in timp ce in Europa occidentala nivelul se apropie de 70%.
Niciun stat din Europa de est nu si-a reformat sistemul de pensii pentru a preveni criza, iar anumite sisteme, precum cel din Ungaria, este amenintat cu prabusirea daca nu sunt luate masuri.
Insa Ungaria nu este singurul stat in aceasta situatie.
Intr-un raport publicat in 2006, Comisia Europeana a declarat ca populatia apta de munca din UE va scadea cu 48 milioane pana in 2050.
Acest lucru inseamna ca UE va avea doi lucratori pentru fiecare persoana in varsta de peste 65 de ani, fata de nivelul actual de patru la unu.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Schneider Electric a testat modelul AI agentic NVIDIA Nemotron pentru managementul alarmelor
- Oboseala schimbarii loveste angajatii: companiile cauta echilibrul intre viteza, AI si capital uman
- Aderarea Romaniei la OCDE: pas strategic major cu impact asupra investitiilor si costurilor de finantare
- Studiul EY Consumer Index 2026, editia de Paste: romanii devin mai calculati si mai informati cu cheltuielile de Paste
- Hidroelectrica incepe reumplerea lacului Vidraru si publica rezultatele financiare pentru 2025
- Avertisment: Romanii, vizati de un nou val de frauda online care foloseste imaginea presei si a persoanelor publice
- Oracle taie mii de locuri de munca pentru a finanta expansiunea agresiva in AI
- Masinile electrice pot contribui la stabilizarea retelei electrice de distributie a Europei. Este Romania pregatita?
- Opinie Deloitte: Antreprenorii Romaniei - motor de crestere a competitivitatii economice
- Opinie Deloitte: Adoptarea IFRS in Romania - cand raportarea financiara devine oportunitate strategica
- Schneider Electric colaboreaza cu NVIDIA pentru a dezvolta modele validate dedicate fabricilor AI la scara de gigawati
- Studiu Deloitte: costurile de constructie si achizitionarea terenurilor, principalele preocupari ale dezvoltatorilor imobiliari din Europa Centrala, inclusiv Romania
- Dupa un excedent istoric, China anunta masuri pentru echilibrarea comertului si atragerea investitiilor straine
- Asociatia Romana a Bancilor avertizeaza asupra fraudelor care vizeaza companiile
- Comunicat BCR: La 10 ani de Scoala de Bani, 100.000 ore de edufin in 7 zile