Preturile apartamentelor noi, fixate de banci
Data publicarii: 14-09-2009 | ImobiliarePreturile de pe piata imobiliara nu sunt fixate de dezvoltatori, ci de banci. O recunosc atat constructorii in pana de finantare, cat si bancile.
"Conceptul de preturi pe care le vor dezvoltatorii nu mai exista de mult, pentru ca toate constructiile au fost finantate de sistemul bancar, care pune presiune in sensul scaderii preturilor, ceea ce elimina mult din marja de profit pe care companiile au anticipat-o pentru aceste apartamente. Sunt deja scaderi semnificative ale preturilor pe segmentul apartamentelor noi. In plus, exista proiecte intre dezvoltator si finantator, astfel incat constructorul sa practice o reducere foarte mare la pretul apartamentelor, iar banca sa ofere un credit ipotecar in conditii foarte bune pentru acest segment", a declarat presedintele Alpha Bank, Sergiu Oprescu, citat de Mediafax.
Acesta considera ca piata imobiliara se va relansa abia atunci cand dezvoltatorii vor gasi clienti pentru proiectele realizate in ultimii doi ani, in conditiile in care programul "Prima Casa" este insuficient deoarece finantarea este folosita cu precadere pentru case vechi.
"Totusi, programul nu este suficient pentru ca foarte putine din cererile primite au fost directionate catre constructiile noi. In cadrul programului, se utilizeaza foarte putine fonduri pentru a cumpara dezvoltarile imobiliare realizate in ultimii doi ani, care sunt cele care ar putea cu adevarat sa relanseze piata imobiliara", considera Oprescu.
Totodata, el a aratat ca banii luati prin programul "Prima Casa" sunt folositi in special pentru cumpararea de locuinte vechi, in conditiile in care majoritatea apartamentelor nou-construite se situeaza in Bucuresti, iar preturile acestora sunt, probabil, mai mari decat limita impusa, de 60.000 euro.
In ceea ce priveste birocratia ce insoteste programul, Oprescu spune ca este nevoie de o crestere "a capacitatii de a trage efectiv banii". "Cred ca trebuie sa mai optimizam putin fluxurile dintre banci si Fond, sa scurtam timpii de raspuns, pentru a trage intregul plafon alocat pana la sfarsitul anului", a adaugat Oprescu.
Preturile apartamentelor noi au scazut in primul semestru cu 12% fata de sfarsitul anului trecut, ajungand la o medie de 1.415 euro pe metru patrat construit sau 1.685 euro, TVA inclus. Reducerile de pret au variat intre 4% si 32% si s-au manifestat mai pronuntat in al doilea trimestru al anului, ca o reactie la lipsa tranzactiilor din primul trimestru.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene