Topul celor mai cautate joburi pe online in 2009
Data publicarii: 06-10-2009 | HR/CariereOfertele de joburi de pe site-urile firmelor de recrutare sunt luate cu asalt de candidati, un singur anunt ajunge sa stranga 95.000 de vizualizari si peste 13.000 de CV-uri. Anunturile de recrutare care au strans cel mai mare numar de CV-uri au fost cele care vizau pozitii de agent de vanzari, assistant manager sau director de fabrica. Un singur anunt de recrutare pentru pozitia de agent de vanzari, postat pe site-ul de profil BestJobs, a adunat nu mai putin de 13.000 de CV-uri.
"Anuntul cu cel mai mare numar de aplicatii vizeaza un post de agent de vanzari si a colectat in perioada de valabilitate peste 13.000 de aplicatii.
O statistica la numarul de vizualizari, dar care nu reflecta interesul direct al utilizatorilor pentru angajare, arata ca sunt anunturi vizualizate de 95.000 de utilizatori", spune Roxana Timofte, reprezentant al firmei de recrutare BestJobs.
Anunturile de recrutare pentru pozitii de merchandiser, trainer si chiar sofer atrag si ele un numar considerabil de candidati, numarul celor care aplica pentru astfel de joburi depaseste 7.500.
Conform statisticilor site-ului de recrutare Myjob, candidatii au devenit mai activi si numarul de aplicatii pentru un loc de munca a crescut, cu o medie de 50 pana la 70 de procente fata de perioada similara a anului trecut. "Exista, desigur, diferentieri in functie de domeniu si de job: daca anul trecut aveam mai mult interes pentru domeniul bancar, acum concurenta este majora la ofertele din Vanzari si Serviciu clienti, adica joburi care nu necesita studii sau aptitudini specifice", precizeaza Adela Rapeanu, communication expert in cadrul companiei Myjob.
Potrivit acesteia, cresterea numarului de candidati poate atinge si chiar depasi 300%.
"In prima jumatate a anului, recordul a fost de 1.350 de aplicatii pentru un job de reprezentant vanzari, in doar cateva zile de la postarea pe site. Acum, suprematia o detine un anunt pentru un post de consilier vanzari, cu peste 3.000 de aplicatii inregistrate in sase zile de la aparitia pe site", adauga Adela Rapeanu.
Pentru joburile din vanzari, aflate in topul aplicatiilor pe myjob.ro, numarul de CV-uri trimise in prima jumatate a acestui an s-a ridicat la 60.476, aproape dublu fata de cele 37.568 de aplicatii din perioada similara a anului trecut. O situatie asemanatoare s-a inregistrat ti in cazul joburilor din domeniul servicii clienti, unde numarul aplicantilor a crescut de la 27.052 in iulie 2008 la 45.954 in luna iulie a acestui an.
Firmele de recrutare primesc si ele un numar considerabil de CV-uri, cele mai multe aplicatii vin din zona de vanzari, imobiliare si auto, spun reprezentantii acestor firme. Majoritatea celor care trimit CV-uri sunt tineri absolventi si persoane disponibilizate, manageri angajati in companii in care situatia este mai delicata, dar si angajati care se tem de zvonuri legate de concedieri si de masurile luate de firme cu privire la reducerea salariilor.
Integral in Business Standard
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene