Cine face bani in anul de criza 2009
Data publicarii: 13-10-2009 | AfaceriNorocul de a activa pe o piata cu cerere rigida, dar si planurile de restructurare au determinat mai multe companii sa isi creasca profiturile fata de 2008, in pofida caderii masive a economiei. Cel mai mult par sa sfideze criza industria farmaceutica si cea alimentara, noteaza Cotidianul.
In industria serviciilor medicale private, Medlife, liderul pietei, a consemnat un profit de 11 milioane de lei in primele sase luni ale acestui an. Totodata, cifra de afaceri a companiei a ajuns la 43 de milioane de lei, in crestere cu 52% fata de perioada similara a anului trecut. Rezultatele sunt explicate de directorul de vanzari Ciprian Ciobanu: "Ascensiunea s-a datorat segmentului corporate, unde am reusit sa atragem clienti mari in dauna concurentei". Totodata, compania a consemnat o apreciere cu 24% a numarului total de pacienti, iar incasarile pe persoana au crescut.
In industria farmaceutica, grupul A&D Pharma, care se ocupa cu distributie, servicii de marketing si vanzare de medicamente, a inregistrat in primul semestru un profit net de 9,17 milioane de euro, in crestere de aproape zece ori fata de cel consemnat in perioada similara a anului trecut.
Ca masuri anticriza in primele sase luni ale anului, A&D Pharma a inchis patru farmacii Sensiblu, a deschis alte doua si a relocat una.
Tot in primele sase luni ale acestui an, Albalact, jucator important in industria de produse lactate, si-a triplat profitul, pana la peste 2,8 milioane de lei. Potrivit oficialilor Albalact, oamenii cumpara la fel de multe lactate, dar s-au orientat spre produse de baza ieftine, fapt care a avantajat Albalact. Totodata, societatea Industrializarea Laptelui Dambovita, detinatoarea marcii Natura, a obtinut in primele sase luni ale anului in curs un profit net in crestere cu 1,2%, la 931.000 de lei.
Pe segmentul de bauturi, producatorul de apa minerala Apemin Tusnad, unul dintre principalii jucatori din piata, a obtinut in primele sase luni un profit brut de circa 3,1 milioane de lei, de 2,47 ori mai mare fata de aceeasi perioada a anului trecut. Una dintre masurile anticriza luate a fost reducerea numarului de angajati cu 8%, pana la 180, la inceputul anului.
Desi segmentul IT&C a fost puternic afectat de criza, producatorul de software TotalSoft a inregistrat o crestere a EBIDTA (profitul inainte de dobanzi, rate, depreciere si amortizare) de peste 35%, la 2,5 milioane de euro, in perioada ianuarie-iunie a acestui an. Printre masurile de conservare a castigului luate de TotalSoft se numara decizia de inghetare a salariilor pana la momentul in care compania va sti care ii sunt perspectivele. Cresterea nu s-a bazat pe contracte noi, ci pe baza mare de clienti ai companiei.
In industria bancara, unul dintre domeniile grav afectate de criza, UniCredit Tiriac Bank, a consemnat in primul semestru al acestui an un profit net de 181 de milioane de lei, cu 2% mai mare comparativ cu perioada similara din 2008. "Ne-am concentrat pe cresterea nivelului lichiditatii si pe echilibrarea raportului intre credite si depozite, continuand creditarea", a declarat Rasvan Radu, presedinte executiv al UniCredit Tiriac Bank. Si Eximbank a obtinut, dupa primele opt luni, un profit brut de 130 de milioane de lei, de aproape 1,4 ori mai mare decat rezultatul raportat pentru intregul an trecut. Majorarea profitului a fost rezultatul reducerii costurilor de personal, stoparii temporare a investitiilor si al reducerii costurilor de protocol.
Integral in Cotidianul
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Paval Holding intra in negocieri exclusive pentru preluarea operatiunilor Carrefour din Romania
- #SigurantaOnline: Cinci greseli online care te pot costa. Le faci fara sa-ti dai seama
- Comertul international al Romaniei in 2025: impactul cursului valutar asupra importatorilor si exportatorilor
- Taxa logistica pentru coletele extracomunitare livrate in ianuarie trebuie declarata si livrata la ANAF pana la 25 februarie
- Cifra de afaceri Cargus a crescut cu aproape 9% in 2025
- Studiu Deloitte: Departamentele financiare adopta rapid noile tehnologii si vad deja beneficii clare din utilizarea automatizarii inteligente
- Sondaj EY: Directorii financiari din Romania anticipeaza un mediu fiscal mai dur, cu presiuni crescute pe conformare si predictibilitate
- Hidroelectrica atinge un nou maxim istoric la BVB si urca la o capitalizare de peste 62 de miliarde de lei
- Groupama obtine din nou certificarea internationala de Angajator de Top
- Inflatia se tempereaza in Europa, insa Romania inregistreaza in continuare cel mai ridicat nivel din UE
- Horvath, CFO Study 2026: 73% dintre directorii financiari vizeaza accelerarea digitalizarii
- Principalii investitori imobiliari din Romania anticipeaza cresterea chiriilor si stabilizarea cererii pentru inchirierea de spatii noi in 2026
- E-Proprietate si reforma impozitarii locale: ce stim si ce ramane de vazut despre impozitarea proprietatilor
- De la avantaj competitiv la conditie de baza: rolul sustenabilitatii in relatia dintre banci si clienti
- Riscul declararii inactivitatii din 1 ianuarie 2026