CNVM a respins contestatia Depozitarului Central in legatura cu regulamentele depozitarului Sibex
Data publicarii: 13-10-2009 | BursaComisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a respins contestatia formulata de Depozitarul Central al BVB cu privire la aprobarea regulamentelor de functionare ale Depozitarului Sibex, prin care invoca incalcarea drepturilor de proprietatea intelectuala.
Depozitarul Central al BVB a sustinut in contestatie ca Regulamentul nr.2 privind functionarea Depozitarului Sibex reproduce intr-o masura semnificativa texte integrale din Codul Depozitarului Central, iar decizia CNVM de aprobare a regulamentelor de functionare este nelegala, intrucat prin emiterea acestui act administrativ i-au fost incalcate drepturile si interesele sale legitime.
In schimb, printre motivele respingerii acestei contestatii CNVM sustine ca Depozitarul BVB "se refera in mod generic la preluarea integrala a unor texte din codul sau, fara a preciza, in concret, care sunt acestea".
Mai mult, Comisia precizeaza ca a aprobat regulamentele Depozitarului Sibex cu observarea stricta a prevederilor legale din domeniul pietei de capital si a dispozitiilor Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
"Asa cum am aratat anterior, C.N.V.M. nu are competenta legala de a evalua daca, in ce mod si in ce grad este posibil ca S.C. Depozitarul Sibex S.A. sa fii utilizat Codul Depozitarul Central ca model in elaborarea reglementarilor proprii, insa trebuie subliniat faptul ca reglementarile S.C. Depozitarul Central S.A. aprobate de C.N.V.M. sunt disponibile pentru consultare de catre public si constituie un exemplu de buna practica", potrivit deciziei CNVM.
Totodata, in ceea ce priveste plangerea Depozitarului Central cu privire la concurenta neloiala, Comisia a raspuns ca "aceasta este nefondata intrucat este intemeiata tot pe premisa ca, in mod nelegal, S.C. Depozitarul Sibex S.A. a utilizat prevederi din CDC la redactarea Regulamentului nr.2 privind functionarea entitatii".
Mai mult, CNVM apreciaza ca infiintarea celui de-al doilea depozitar central este un eveniment benefic pentru piata de capital romaneasca, de natura a incuraja spiritul concurential in acest sector financiar.
Depozitarul Central depusese recent la CNVM o solicitare prin care cerea arbitrului pietei de capital sa retraga autorizatia de functionare a Depozitarului Sibex, sustinand ca mecanismul de functionare si regulamentele pe care le utilizeaza institutia sibiana sunt bazate pe cele create de Depozitarul Central.
"Noi consideram ca ne-au fost incalcate drepturile de proprietate intelectuala si nu ni se pare corect, deoarece mecanismele si regulamentele respective au fost create prin munca noastra", declarase anterior, pentru NewsIn, directorul general al Depozitarului Central, Adriana Tanasoiu.
Ea adauga ca "existau mai multe posibilitati si variante prin care se puteau realiza anumite operatiuni, cum ar fi modul de decontare a tranzactiilor transfrontaliere si, cu toate acestea, ei folosesc proceduri similare celor prezentate in regulamentele noastre".
Potrivit unor surse din piata, Depozitarul Central ar putea actiona in instanta Depozitarul Sibex, intr-un al doilea proces, vizand incalcarea drepturilor de autor, in contextul in care solicitarea societatii din Bucuresti a fost respinsa de CNVM
Pe langa solicitarea respinsa luni de CNVM, Depozitarul Central a contestat in instanta infiintarea Depozitarului Bursei din Sibiu (Sibex), cerand o clarificare legala asupra posibilitatii existentei mai multor institutii de acelasi fel.
In luna august, odata cu autorizarea Depozitarului Sibex, reprezentantii Depozitarului Central din Bucuresti si-au aratat nemultumirea, sustinand ca, la momentul infiintarii institutiei de la Bucuresti, autoritatile abilitate au stabilit ca va exista un singur depozitar, decizie care, atunci, a dus la desfiintarea a 15 registre care au predat arhivele noii societati create.
"Erau 15 registre inainte, niste business-uri ale unor oameni. Arbitrul pietei stabilise atunci sa le inchidem si sa facem un singur depozitar, dupa care ne spun ca acum mergem dupa o alta filosofie si aproba functionarea unui al doilea depozitar, la Sibiu", spunea in luna august presedintele Depozitarului Central, Sergiu Pop.
In schimb, directorul general al Sibex, Teodor Ancuta, considera ca demersurile facute de Depozitarul Central sunt masuri de eliminare a concurentei.
"Eu cred ca Bursei de la Bucuresti ii este teama de ceea ce face Bursa din Sibiu. Nu-si doresc concurenta, si-au dorit sa ramana singuri", afirma anterior Teodor Ancuta.
Pe de alta parte, Sergiu Pop declara ca Depozitarul Central va trebui sa foloseasca toate modalitatile aflate la indemana pentru a-si proteja afacerea, "pentru ca avem si noi niste actionari carora trebuie sa le aparam interesele".
Comisa Nationala a Valorilor Mobiliare a emis in a doua jumatate a lunii august autorizatia de functionare a Depozitarului Central al Bursei din Sibiu, in scopul infiintari unei piete la vedere a Sibex.
Depozitarul Central Sibex are un capital social de 12 milioane lei si este controlat de Bursa din Sibiu, care detine 58% din capitalul social al depozitarului, restul de 42% reprezentand aportul SIF-urilor si al caselor de brokeraj.
Conducerea Depozitarului Sibex asteapta avizul de functionare de la Banca Nationala a Romaniei (BNR), ultimul pas inainte de lansarea pietei la vedere a Bursei din Sibiu, care ar putea avea loc in octombrie-noiembrie.
In ceea ce priveste Depozitarul Central, acesta este controlat de Bursa de Valori Bucuresti (BVB), care detine 51% din actiunile sale, iar printre actionarii mai mici se numara fondul de investitii RAEF, care controleaza 1,76% din titluri, cele cinci societati de investitii financiare (SIF) si mai multe banci precum BRD-SocGen, Raiffeisen Bank, Bancpost si ATEbank.
Depozitarul Central are un capital social de 21,8 milioane lei, divizat in 217,97 milioane de actiuni, cu valoarea nominala de 0,10 lei.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Consumer Index Romania 2025: Romanii resimt presiunea inflatiei si devin mai prudenti in consum
- Salt Bank trece de 700.000 de clienti
- Peste 80% dintre cei mai mari chiriasi din Romania platesc sub 5% din cifra de afaceri pentru ocuparea spatiilor de birouri moderne
- Gala Premiilor UNSICAR 2025 marcheaza 25 de ani de activitate ai organizatiei
- SigurantaOnline.ro: Volumul 4 din The Websters a fost lansat oficial
- Analiza de piata: Efectul modificarilor fiscale din 2025 asupra antreprenorilor romani
- Cushman & Wakefield ECHINOX, mandat exclusiv pentru vanzarea platformei Electroputere Craiova
- EY Romania - CJUE redefineste granitele transformarii substantiale in regulile de origine: lectii-cheie din cauza C-86/24 CS STEEL despre originea nepreferentiala in dreptul vamal UE
- Functiile financiar-fiscale au nevoie de un nou tip de profesionisti care folosesc tehnologia si inteligenta artificiala alaturi de competentele in fiscalitate
- Meta Estate Trust, rezultate la 9 luni 2025: profit net in crestere si active totale mai mari cu 10% fata de 2024
- Cargus: Crestere de 15% a volumelor de colete in weekendul de Black Friday, sustinuta de clientii internationali si de vanzarile din segmentul fashion
- Studiu Deloitte: veniturile afacerilor de familie, estimate sa creasca cu 84% in 2030 fata de 2020 la nivel global
- ETF BET Patria - Tradeville, cel mai mare ETF cu investitii in actiuni romanesti, atinge 700 milioane lei in active totale si 31 de mii de investitori
- 2Performant: Platforma BusinessLeague.com a generat mai multe vanzari fata de anul trecut in perioada Black Friday
- Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025 - cererea de spatii creste cu 64%, iar zona Bucuresti-Ilfov domina, din nou, inregistrand peste doua treimi din tranzactii