Din septembrie a scazut numarul dosarelor depuse pentru programul Prima Casa
Data publicarii: 16-10-2009 | Finante-BanciRomanii nu se mai inghesuie sa isi ia credite ipotecare garantate de stat ca odinioara. Informatia a fost anuntata chiar de Fondul de Garantare, locul unde ajung, pentru aprobare, toate dosarele celor care doresc un astfel de imprumut.
Imediat dupa lansare, Fondul de Garantare primea zilnic peste 200 de dosare pentru a fi aprobate. Din septembrie insa numarul acestora a scazut la 100 pe zi.
Motivele sunt mai multe, cred analistii. In primul rand de vina sunt problemele din sistem care i-au descurajat pe multi. Din cele 19 banci inscrise in program, doar cinci lucreaza la capacitate maxima, trei banci inca nu au transmis solicitari de garantare, deci blocheaza dosarele clientilor, iar alte 11 au o activitate redusa.
Asa s-a ajuns la situatia in care multi doritori de casa noua au ramas fara banii platiti in avans vanzatorului. Dosarele lor au ramas blocate ori la fond, ori in banca.
Evolutia din ultima perioada a cursului de schimb este si ea de-ajuns sa le taie multora pofta de indatorare. O scumpire de 27 de bani a monedei euro inregistrata de la inceputul anului, la o rata de 400 de euro, inseamna 108 lei platiti in plus in fiecare luna.
Pentru cei care vor totusi sa se inscrie, avem vesti bune, statul mai are bani de dat. Fondul de Garantare a Creditelor a aprobat pana in prezent un numar de 4.740 dosare, majoritatea pentru locuinte cu doua camere din Bucuresti, Cluj, Tmis, Brasov si Iasi. Valoarea medie a creditului a fost de 41.600 de euro.
Fondul mai are la dispozitie 800 de milioane de euro, adica mai poate aproba peste 19.000 de dosare.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026