Vicepresedintele ARIS neaga acuzatiile sefei sale

Data publicarii: 17-08-2006
Afirmatiile Anei Maria Cristina, presedintele Agentiei Romane pentru Investitii Straine, facute, miercuri, sunt pure calomnii, fara nici un continut real, declara vicepresedintele ARIS, Gabriela Vasile, intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Astfel, la 7 iulie, impreuna cu Florin Vasilache, secretar general al ARIS, si Sorin Vasilescu, consilier ARIS, am avut o intalnire oficiala cu reprezentantii firmei Sinoroma, investitori chinezi in Romania, la sediul social al firmei din Parscov ,judetul Buzau. Scopul vizitei de lucru a fost acela de a constata stadiul investitiei demarate.

Conform uzantelor oficiale, la sfarsitul intrevederii, partea chineza a insistat sa-si exprime respectul fata de partea romana prin oferirea, fiecarui membru al delegatiei romane, a unui protocol, care a constat in mostre ale produselor fabricate sau comercializate de gazde, a caror valoare era mai mult simbolica, oricum mult sub limita de 200 euro, impusa de Legea 251/2004, pentru a fi declarate. Mai precis e vorba de trei pungi , cate una pentru fiecare membru al delegatiei,continand cate un set de lenjerie de pat chinezeasca si tigari chinezesti. Eu am donat,odata cu mai multe articole de imbracaminte, si obiectele din punga primita cu titlu de protocol ,unui camin de batrani, pe baza de proces-verbal de predare-primire incheiat cu conducerea asezamantului.

Adevarata motivatie a acestor diversiuni si inscenari murdare la care se preteaza Ana Maria Cristina o reprezinta incercarea disperata de a musamaliza neregulile din activitatea ARIS, semnalate de mine, printr-un Raport inaintat la inceputul lunii august dlui Bogdan Pascu – Ministru de stat si dlui Aleodor Francu – Seful Cancelariei Primului-Ministru. Pe baza acestui raport am solicitat un audit la ARIS. Ceea ce am semnalat, am facut in baza articolului 263 din Codul Penal, care obliga functionarii publici si demnitarii sa faca cunoscute orice suspiciuni si infractiuni care se petrec in institutiile unde isi desfasoara activitatea, in caz contrar acestia fiind considerati complici si raspunzand penal.

Am mentionat, in primul rand, conflictul de interese si suspiciunile de coruptie conform Legii 161/2003 si Legii 78/2000 in care se afla Ana Maria Cristina. Spre exemplificare firma Agresiv Media SRL, care asigura administrarea site-ului web al ARIS, se ocupa si de promovarea lantului de magazine Miniprix, firmele la care are interes presedintele ARIS. Pretul contractului incheiat cu ARIS, semnat de insasi presedinta, este de circa 11 ori mai mare decat costul acelorasi servicii(site-ul Miniprix) pe care Agresiv Media le-a prestat firmei M-Chic srl, firma conexa Miniprix. Este important sa arat ca, Ana Maria Cristina este asociat in firma Mini Prix Discount Concept srl.

In aceeasi ordine de idei, in ceea ce priveste conflictul de interese, subliniez ca sotul Anei Maria Cristina, Laurentiu Cristina, si el figurand ca angajat al firmei M-Chic SRL (conform declaratiei de avere a presedintei), este asociat si administrator, cu un cetatean israelian (deci cu un investitor strain), in firma Mini Prix Discount Shop SRL. De altfel, Mini Prix Discount Concept si Mini Prix Discount Shop au aceeasi adresa, iar M-Chic are aceeasi adresa cu alta firma conexa Mini Prix, firma A.D.L.Invest 2000 SRL, al carei unic asociat si administrator este Laurentiu Cristina ( din nou dam de sotul presedintei). Este importanta asocierea familiei Cristina, in ceea ce priveste interesele private economice cu cetateanul israelian, deoarece ARIS promoveaza investitiile straine in Romania si acorda avize pentru obtinerea vizelor de lunga sedere in Romania, investitorilor din tarile Asiei, Africii si Americii de Sud, si altele,iar lantul de magazine Mini Prix comercializeaza produse pe care le importa din tari, ai caror investitori au nevoie de astfel de avize in Romania. De exemplu: China, Turcia, Sri Lanka, Israel.

In virtutea Legii 161/2003 cu privire la conflictul de interese, domnul Prim-Ministru trebuie sa o demita din functia de presedinta ARIS, pe Ana Maria Cristina. Ne putem gandi la trafic de influenta si la coruptie, avand in vedere functia presedintei ARIS, interesele partenerilor straini ai firmelor mentionate si calitatea oficiala in care s-a deplasat, cu diverse ocazii, in unele dintre aceste state.

Totodata, in presa au aparut o serie de articole cu acuze la adresa Anei Maria Cristina, din partea unor fosti angajati ai Mini Prix, in care se vorbeste despre „evaziune fiscala”, despre „spaga”, despre „coruptie si fals in acte”, despre "contrabanda". Marea ciudatenie consta in faptul ca, presedinta ARIS a depus plangere impotriva lui Sorin Stanciu, cel care o santaja cu ceea ce stia din interiorul Mini Prix, abia dupa 2 ani "de intelegere"cu el. In prezent Stanciu este arestat pentru ca a santajat un demnitar, fiindca a descoperit niste presupuse ilegalitati comise la firmele Mini Prix. Organele abilitate ar trebui sa investigheze aceste presupuse ilegalitati la firmele Mini Prix si sa faca lumina.

In alta ordine de idei, Ana Maria Cristina nu a respectat prevederile legale cu privire la actualizarea declaratiei de avere si nici pe acelea cu privire la declaratia de interese. Declaratia de avere si cea de interese datate in 7 aprilie 2005 nu sunt semnate, deci nu isi insuseste continutul lor. Mai mult decat atat, declaratia de avere nu a fost actualizata in 2006, desi Ana Maria Cristina a obtinut venituri salariale pe 2005. Concluzia ar fi ca isi ascunde averea !

Suspiciuni de abuz in serviciu sunt si in privinta angajarilor de personal, pentru ca fosti salariati ai Mini Prix au aparut angajati la ARIS, exemplu: Crina Nicolau.

"Caracatita" Mini Prix s-a intins si la ARIS.

O voi actiona in instanta pe Ana Maria Cristina pentru calomnie in urma evenimentelor de ieri. Fac apel catre Primul-Ministru al Romaniei, domnul Calin Popescu Tariceanu, catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si catre Ministrul Finantelor Publice,domnul Sebastian Vladescu, sa dispuna anchetarea acestui caz si sa ia masurile care se impun.

Redactia BankNews.ro

Ultimele stiri pe BankNews.ro: