Leasingul de personal, o solutie cand iti pleaca secretara in concediu
Data publicarii: 18-08-2006
Leasingul de personal este pe cale sa devina o practica tot mai des intalnita in Romania, unele dintre firmele de resurse umane alegand in ultima perioada sa-si concentreze mai mult de jumatate din activitate pe acest serviciu. In limbajul firmelor de resurse umane i se spune "leasing de personal", in Codul Muncii practica este numita munca prin agent de munca temporara. Indiferent de denumire, operatiunea reprezinta in esenta inchirierea de forta de munca pe perioade determinate, atata timp cat angajatorul are nevoie, informeaza NewsIn.
Daca secretara pleaca in concediu, daca firma isi extinde activitatea pentru o anumita perioada sau daca isi deschide o noua sucursala, leasingul de personal poate fi solutia.
Aparuta de zeci de ani in strainatate, iar la noi, acum zece ani, munca prin agent temporar a luat amploare in Romania mai ales dupa 2003, cand activitatea a fost reglementata de cateva articole din Codul Muncii.
"Inainte de 2003, metoda prin care se facea angajarea era incheierea unui contract de prestari servicii. Dupa aparitia legii, se incheie un contract de punere la dispozitie, prin care firma de resurse umane ofera clientului sau un numar de angajati de care acesta are nevoie pentru o anumita perioada", a spus managerul de la Lugera and Makler, Cristina Savuica.
Daca la inceput procedura era cel mai des intalnita la companiile din strainatate care isi deschideau reprezentante in Romania, acum firme romanesti si straine deopotriva folosesc muncitorii sezonieri.
"Motivul pentru care companiile apeleaza la aceste servicii este foarte simplu - rentabilitatea", a spus consultantul de la Barnett McCall, Ariel Ungureanu. "Nu poti compara viteza si eficienta unei companii de recrutare cu departamentul intern de resurse umane al unei societati. Baza de date cu candidatii, experienta consultantilor fac ca timpii necesari unei angajari sa se reduca foarte mult, iar pregatirea profesionala a candidatilor sa fie peste medie", a mai adaugat Ariel Ungureanu.
Pe langa eficienta si rapiditate, firmele mai au si alte avantaje in urma inchirierii de personal. Ioana Madalina Popescu, managerul general de la Pluri Consultants, a spus ca leasingul de personal este o metoda prin care companiile scapa de eventualele probleme juridice pe care le-ar avea daca ar angaja lucratori cu contract pe perioada nelimitata, dupa care ar trebui sa renunte la ei.
"Cand nu mai are nevoie de respectivii muncitori, firma ar trebui sa-i dea afara, ceea ce ar atrage dupa sine procese, judecati si asa mai departe. Cel mai adesea apeleaza la leasing companiile internationale care nu au o structura infiintata aici", a adaugat Ioana Madalina Popescu.
Situatiile in care companiile apeleaza la contractele de munca temporara sunt multiple, spune Cristina Savuica. "In primul rand sunt firme care au bugete pentru un anumit numar de angajati, dar au nevoie si de serviciile altor lucratori, iar aceste cheltuieli sunt incadrate la alte servicii, asa incat sa nu greveze bugetul de personal prestabilit. Un alt exemplu il reprezinta firmele de productie, care au comenzi mari in anumite perioade, pentru care au nevoie de un numar suplimentar de oameni", explica managerul Lugera .
Fenomenul de leasing de personal creste cel mai mult pe perioada verii sau la sarbatorile de iarna si de Pasti, cand companiile au "boom-uri" de vanzari ca urmare a campaniilor de promovare. De exemplu, firmele de bauturi racoritoare sau de bere care isi fac reclama prin evenimente in aer liber, targuri de bere, etc. In aceste perioade au nevoie de forta de munca peste necesarul obisnuit. In aceste situatii, firmele angajeaza de la muncitori necalificati, care sa ambaleze, sa transporte produsele si sa le depoziteze, pana la vanzatori si operatori de baze de date.
Firmele de resurse umane pun la dispozitia clientilor lucratorii de care acestia au nevoie si le intocmesc toata documentatia de angajare, in schimbul unui comision.
"Taxa de leasing se calculeaza in functie de numarul de angajati pusi la dispozitie si de calificarea acestora. Cu cat numarul de angajati este mai mare cu atat taxa scade, cu cat pozitia pe pe piata muncii este mai putin accesibila, cu atat procentul creste. Procentul se calculeaza avand ca punct de referinta salariul brut al angajatului, el variind intre patru si 25%", a spus Ariel Ungureanu.
Metoda este binevenita si pentru studenti, sau cei care vor o slujba part-time, pentru absolventii care nu isi gasesc un loc de munca sau pentru someri. "Este, de asemenea, o oportunitate pentru multi de a intra intr-o firma importanta sau intr-o multinationala, in care pot ramane permanent dupa aceea. Sunt joburi la care multi dintre ei nici n-au visat vreodata", a spus coordonatorul in comunicare de la Manpower, Madalina Motora.
Legal, un contract de munca temporara poate dura un an, cu posibilitatea de majorare cu inca sase luni. Dupa expirarea contractului, angajatorul poate incheia cu lucratorul un contract pe perioada nelimitata, daca a fost multumit de serviciile lui si prezenta lui este necesara in continuare. "Cam 60-70% sunt preluati in intern, pe pozitii administrative", a spus Madalina Motora.
Firma de resurse umane Manpower, care a avut anul trecut o cifra de afaceri de 2.300.000 de euro, are in baza de date cam 200 de persoane pe care le-ar putea livra imediat. "Cererea este din ce in ce mai mare, iar solicitarile sunt pentru tot felul de muncitori: calificati sau necalificati, incepatori sau cu experienta, dar in general pentru pozitii intermediare", a spus Madalina Motora.
Plasarea de muncitori in leasing reprezinta jumatate din activitatea firmei Lugera and Makler, care a avut o cifra de afaceri in 2005 de aproape cinci milioane de euro, in timp ce la Barnett McCall procentul candidatilor plasati cu contract de munca temporara este de 80% din totalul activitatii, desi ofera acest tip de servicii doar din 2005.
"Tendinta este clar ascendenta. In mod sigur fenomenul nu si-a atins inca maximul si nici in urmatorii doi ani nu o sa-l atinga, asa ca ma astept la o evolutie crescatoare odata cu intrarea Romaniei in UE", a concluzionat Ariel Ungureanu.
Sursa: NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Robert Anghel preia rolul de CEO al Salt Bank
- Colliers: Oferta de locuinte noi a scazut la minimul ultimilor opt ani, dar cererea ramane peste nivelul pre-pandemie
- Grupul Allianz raporteaza profit operational record de 17,4 miliarde de euro in 2025
- Cushman & Wakefield Echinox: Centrele comerciale din afara Bucurestiului, cea mai atractiva clasa de active imobiliare in 2025
- Colliers: Industria hoteliera din Romania a atins un nou maxim anul trecut, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele trei decenii, dar provocarile au crescut in 2025, intr-o piata mai eterogena
- Romania: o tara in schimbare, cu peste 3 milioane de emigranti temporari in ultimii aproape 20 de ani si o crestere a imigratiei care redefineste piata muncii
- Fondul ETF BET Patria - Tradeville a depasit pragul de 1 miliard de lei in active
- Anytime isi consolideaza prezenta online in Romania prin lansarea pe PretulMeu.ro
- Paval Holding intra in negocieri exclusive pentru preluarea operatiunilor Carrefour din Romania
- #SigurantaOnline: Cinci greseli online care te pot costa. Le faci fara sa-ti dai seama
- Comertul international al Romaniei in 2025: impactul cursului valutar asupra importatorilor si exportatorilor
- Taxa logistica pentru coletele extracomunitare livrate in ianuarie trebuie declarata si livrata la ANAF pana la 25 februarie
- Cifra de afaceri Cargus a crescut cu aproape 9% in 2025
- Studiu Deloitte: Departamentele financiare adopta rapid noile tehnologii si vad deja beneficii clare din utilizarea automatizarii inteligente
- Sondaj EY: Directorii financiari din Romania anticipeaza un mediu fiscal mai dur, cu presiuni crescute pe conformare si predictibilitate