Cardurile de credit ataca si segmentul abonatilor TV
Data publicarii: 22-08-2006
De la inceputul acestei luni, BRD Finance a lansat cel de-al saptelea program de co-branded pe o platforma de card de credit, program de care vor beneficia toti abonatii platformei digitale de televiziune prin satelit BOOM, informeaza No-Cash. Cardul Boom este primul parteneriat din Romania de acest gen dintre o institutie financiara nebancara si o televiziune. Cardul BOOM are utilizare internationala si este destinat persoanelor fizice cu varsta cuprinsa intre 18 si 69 de ani. Produsul este emis de BRD Finance Credite de Consum si ofera o limita de credit de pana la 20.000 RON.
Prin utilizarea acestui produs, posesorul poate achizitiona echipamentul de receptie al programelor BOOM, isi poate plati abonamentul, dar la fel de bine poate utiliza cardul pentru retrageri de numerar si cumparaturi, de la orice bancomat si respectiv comerciant care afiseaza sigla MasterCard.
Cardul ofera o perioada de gratie de pana la 40 de zile pentru cumparaturile efectuate de la comerciantii din reteaua MasterCard. Pentru produsele cumparate cu cardul BOOM, se acorda (pe teritoriul Romaniei) o garantie de transport-montaj a produselor cu valoare intre 260 RON si 3.500 RON, timp de o luna din momentul achizitiei. Garantia acopera riscul producerii unor accidente neprevazute in timpul transportului sau montajului.
In plus, cei interesati vor beneficia de o asigurare de viata speciala care ii va ajuta sa ramburseze creditul daca vor aparea evenimente neprevazute (invaliditate, incapacitate temporara de munca, somaj).
Pentru a deveni posesor al cardului BOOM, se solicita o taxa de emitere si administrare de 34,9 RON pentru primul an, taxa care se plateste la emiterea primului extras de cont.
Rata lunara a dobanzii este cuprinsa intre 1,69% si 2,49% functie de suma utilizata din limita de creditare aprobata: cu cat suma cheltuita este mai mare, cu atat dobanda este mai mica.
| Suma utilizata (la comerciant sau la ATM) | Dobanda lunara |
| mai putin de 800 RON | 2,49% |
| intre 800,01 si 2.000 RON | 2,29% |
| intre 2.000,01 si 4.000 RON | 1,99% |
| mai mult de 4.000 RON | 1,69% |
"Prin lansarea acestei oferte ne-am propus sa aducem un avantaj in plus celor care isi doresc sa se se aboneze la platforma digitala BOOM. Ne dorim ca acest card sa fie mai mult decat un card de credit, vrem ca el sa fie un instrument prin care abonatii nostri sa poata beneficia de cat mai multe servicii," spune Constantin Druica VP Marketing & Content DTH Television Grup.
"Cardul BOOM este un produs de finantare flexibil ce vine sa completeze gama de produse BRD Finance. Prin fiecare produs lansat pe piata incercam sa venim in intampinarea nevoilor de finantare ale clientilor nostri" afirma Pierre Boscq, Director General BRD Finance.
Oficialii celor doua companii nu pot previziona cate carduri vor emite pentru primul an si declara ca sunt in asteptarea reactiei din partea pietei, proiectul avand in acest moment statutul de experiment.
Cardul poate fi procurat, numai pe baza adeverintei de salariu sau a talonului de pensii, din magazinele de unde se achizitioneaza echipamentul de receptie: reteaua Germanos, Internity, Media Galaxy, Rombiz, etc. Perioada de valabilitate a cardului este de doi ani, daca in primul an nu a fost folosit niciodata, sau de cinci ani, daca in primul an s-a utilizat cardul de cel putin doua ori.
Sursa: No-Cash
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica