NYT: Diplomatia discreta a lui Trichet pentru rezolvarea crizei datoriilor
Data publicarii: 09-02-2010 | InternationalFie ca ii place sau nu, Jean-Claude Trichet nu este doar presedintele Bancii Centrale Europene. El este, practic, si presedintele Europei - sau cel putin al celor 16 tari care impart aceeasi moneda, euro, comenteaza New York Times in editia de luni, citat de Agerpres.
Pe hartie, Uniunea Europeana tocmai si-a desemnat un nou presedinte la Bruxelles, iar singura responsabilitate a bancii de la Frankfurt este tinerea in frau a inflatiei. Mai mult chiar, BCE aproape ca nu dispune de niciun instrument formal pentru a veni in ajutorul unei tari stramtorate, asa cum este acum cazul Greciei. Insa, pe masura ce investitorii se arata tot mai alarmati de nivelul ridicat al indatorarii Greciei, Spaniei si Portugaliei, criza a evidentiat slabiciunea fundamentala a uniunii monetare. Fara un brat politic puternic care sa garanteze ca statele membre respecta limitele impuse de Tratat, ii revine lui Trichet responsabilitatea de a rezolva criza.
Intr-o astfel de situatie, spune Jorg Kramer, economist-sef la Commerzbank din Frankfurt, doar presedintele BCE "are autoritatea si expertiza" necesare pentru a gestiona criza.
Sambata, in cadrul reuniunii din Canada a ministrilor de finante si a presedintilor bancilor centrale din tarile G7, Trichet s-a aratat convins ca Grecia va reusi sa stranga cureaua pentru a-si atinge obiectivele fixate. "Ne asteptam si suntem increzatori ca guvernul grec va lua toate deciziile care vor permite atingerea obiectivelor", a spus Trichet.
In urma cu cateva zile, seful BCE a parut sa mustre guvernele europene pentru deficitele lor bugetare mari. "Atunci cand imparti cu altii o moneda unica, esti obligat, in contrapartida, sa ai o politica fiscala sanatoasa", declarase el in urma reuniunii lunare a Consiliului guvernatorilor BCE. Insa imediat dupa aceasta a facut un gest prea putin capabil sa-i linisteasca pe investitorii agitati: el a tinut sa sublinieze ca, desi deficitul mediu in cele 16 state din zona euro este de circa 6% din PIB, aceasta valoare este cu mult sub cele inregistrate de Statele Unite si Japonia, unde vor depasi anul acesta nivelul de 10% din PIB.
Trichet sustine ca problemele unui anumit stat din zona euro nu ar trebui sa preocupe BCE mai mult decat preocupa problemele fiscale ale unui stat american Rezerva Federala de la Washington. Coplesit fiind de intrebari in legatura cu Grecia, Trichet le-a spus reporterilor: "Ma indoiesc ca, la o conferinta de presa, Ben Bernanke (presedintele Rezervei Federale) ar primi vreo singura intrebare legata de Alaska sau Massachusetts".
In realitate, insa, Jean-Claude Trichet trebuie sa fie mai deschis decat Bernanke deoarece el, ca presedinte al Bancii Centrale Europene, opereaza cu mult mai multe constrangeri.
Integral in Romania Libera
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene