Cum sa iei teapa la domiciliu
Data publicarii: 15-04-2010 | AfaceriAceia care viseaza sa dea lovitura cu oferte de tip "castigi muncind de acasa" pierd bani, timp si energie. Anunt la mica publicitate: "Acum. Oferta serioasa! Castigati intre 500 si 800 de dolari saptamanal muncind la domiciliu. Trimiteti plic timbrat autoadresat la OP... CP... Bucuresti". Ati vazut astfel de anunturi in mai toate ziarele.
Trebuie sa luati aminte: multe astfel de promisiuni sunt simple escrocherii. In cel mai bun caz, "ofertele" omit sa pomeneasca amanuntul ca veti presta multe ore fara plata sau nu arata cat de mari sunt costurile pe care le veti avea de suportat.
Pentru ca astfel de scheme va cer sa cheltuiti pentru plasarea anunturilor de mica publicitate, realizarea de fotocopii, cumpararea de plicuri, hartie, timbre, margele sau adezivi si altele. Consumatorii care au fost inse lati astfel au pierdut sume considerabile de bani, timp si energie.
"Aveam nevoie de bani. Am gasit un anunt tentant"
"Aveam nevoie de bani. Am gasit un anunt tentant: «Castigati sute de euro. Munca la domiciliu. Programul vi-l faceti singur. Felicitari manuale. Trimiteti plic timbrat la Oficiul Postal...». Numele firmei nu era specificat, dar era un numar de telefon. Am cerut detalii. Mi s-a spus ca trebuie sa trimit un plic cu o foaie cu datele mele si altul gol, timbrat, plus 50 de lei, pentru materialele pe care urma sa le primesc de la ei ca sa fac felicitari", isi povesteste patania Laura Stan, 26 de ani, din Targoviste.
Dupa trei zile a primit un plic cu niste hartii, lipici, cateva culori, un sablon si un mesaj in care i se spunea sa trimita felicitarile confectionate, sa fie verificate.
"Mi-a luat 4-5 minute sa fac o felicitare. A treia zi, aveam in cutia postala un alt plic. Mi s-a spus ca am trecut proba si ca acum o sa incep munca. Mi-au cerut alti 50 de lei si un alt plic gol timbrat. Noile sabloane erau insa foarte complicate. Mi-a luat o ora sa fac o felicitare. Era nerentabil. Le-am telefonat sa le spun. Un minut costa aproape un euro. Mi-au spus ca tariful e trecut in anunt si ca, daca nu-mi convenea, nu trebuia sa sun. Am intrebat daca ma pot intalni cu un reprezentat al firmei, sa semnez un contract, insa mi-a spus ca acest lucru nu este posibil, ca vom comunica postal. Asa am ramas si fara bani si am pierdut si timpul fara rost", isi incheie povestea Laura Stan.
Poti castiga doar daca devii tu insuti escroc
O alta schema clasica este sa trimiteti plicuri catre alte persoane. Promoterii unor astfel de activitati incearca sa va convinga de faptul ca, in schimbul unor sume modice, va vor arata cum sa castigati bani doar trimitand niste plicuri altor persoane.
"Veti afla insa ca promoterii acestui tip de schema nu va ofera un loc de munca. Ei va vor trimite doar o scrisoare prin care va vor spune sa plasati si dumneavoastra astfel de anunturi in presa sau sa trimiteti aceste propuneri prietenilor sau rudelor", spune Mugurel Haralambie, reprezentantul Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania (ANPCPPSR).
Singura modalitate de a face bani din aceasta activitate ar fi doar daca ati deveni dumneavoastra insiva "promoter", adica daca veti inchide cercul: daca alti "fraieri" vor raspunde anuntului pe care l-ati dat si va vor trimite bani pentru ca dumneavoastra sa-i "invatati" sa lucreze de acasa plasand, la randul lor, astfel de anunturi, explica Haralambie.
Integral in Evenimentul Zilei
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene