CE: Increderea consumatorilor europeni a scazut neasteptat in luna mai
Data publicarii: 01-06-2010 | InternationalIncrederea consumatorilor europeni a scazut neasteptat in luna mai, in timp ce ritmul de crestere a inflatiei din zona euro a incetinit, pe fondul evolutiei crizei datoriilor de stat, informeaza un raport al Comisiei Europene (CE).
Indicele privind sentimentul economic a pierdut 2,2 puncte in Zona euro, de la 100,6 puncte in aprilie, la 98,4 puncte in mai, in timp ce pe ansamblul intregului bloc comunitar, indicele a pierdut 1,9 puncte, revenind in luna mai la valoarea de 100 de puncte, informeaza raportul Comisiei. In timp ce increderea investitorilor din sectorul industrial a continuat sa se imbunatateasca, toate celelalte sectoare ale economiei au inregistrat o scadere a increderii investitorilor, atat in Zona euro, cat si in intregul bloc comunitar.
Increderea consumatorilor a scazut pana la -18% in luna mai, fata de -15% in aprilie, atat in Zona euro, cat si pe ansamblul UE. Increderea investitorilor din sectoarele de comert cu amanuntul, constructii si servicii industriale a scazut de asemenea, in timp ce increderea investitorilor din sectorul industrial a crescut usor, de la -7% in aprilie, la -6% in luna mai a acestui an, conform raportului CE.
Comisia a specificat in raport ca recentele date sunt influentate de o "schimbare a clasificarii activitatilor economice", dar ca indicele increderii consumatorilor nu este afectat de aceasta metoda.
Consumatorii sunt in general ingrijorati de soarta economiilor tarilor membre UE, dar in acelasi timp, perceptia lor asupra pietii muncii a continuat sa se imbunatateasca in luna mai. Cele mai mari scaderi in increderea consumatorilor s-au inregistrat in sudul Europei si in Marea Britanie, dar increderea a scazut si in randul consumatorilor germani si francezi. Singurii mai optimisti in privinta viitorului preturilor si a economiei in general au fost consumatorii olandezi, mai specifica raportul CE.
Increderea investitorilor din sectorul financiar a scazut cu 1 punct in UE si cu 4 puncte in Zona euro. In ambele zone, managerii si-au exprimat ingrijorarea cu privire la situatia afacerilor din tarile europene. Desi perceptia investitorilor din sectorul financiar asupra evolutiei cererilor din ultimele luni s-a imbunatatit, acestia s-au declarat pesimisti in legatura cu viitorul sectorului de afaceri din Uniune, se mentioneaza in raport.
In acest context, un raport preliminar publicat tot luni de Biroul European de Statistica, informeaza ca rata inflatiei din Zona euro ar putea fi de 1,6% in luna mai 2010.
Moneda unica a continuat sa se aprecieze luni in fata dolarului american, dupa publicarea raportului Comisiei, crescand cu 0,3% la valoarea de 1,2306 dolari la ora 10:21 la Londra, informeaza Bloomberg.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica