Guvernul elvetian va acorda Romaniei finantari nerambursabile de circa 130 milioane euro
Data publicarii: 25-06-2010 | Finante-BanciGuvernul elvetian a aprobat, miercuri, acordul-cadru pentru finantarea nerambursabila a Romaniei cu 181 milioane de franci elvetieni (circa 130 milioane euro), acesta urmand sa fie aprobat de Guvernul Romaniei in perioada imediat urmatoare, a anuntat joi Ministrerul Finantelor Publice (MFP).
Consiliul Federal Elvetian a aprobat miercuri acordurile-cadru bilaterale cu Romania si Bulgaria, care reglementeaza continutul si punerea in aplicare a contributiei financiare elvetiene de care vor beneficia cele doua state, Romaniei revenindu-i o finantare nerambursabila de 181 milioane franci elvetieni, se arata in comunicat.
Astfel, Romania poate angaja fonduri in termen de cinci ani de la data aprobarii creditului cadru de catre Parlamentul Elvetian (7 decembrie 2009), iar perioada destinata platilor efective este de zece ani.
Acordul cadru care urmeaza sa fie aprobat si de Guvernul Romaniei cuprinde regulile de implementare a programului de cooperare elvetiano-roman, in baza carora aplicantii pot depune proiecte cu finantare nerambursabila.
Domeniile eligibile in vederea finantarii din aceasta contributie sunt: securitatea, stabilitatea si sprijinul pentru reforme, mediul si infrastructura, promovarea sectorului privat, precum si dezvoltarea sociala si a resurselor umane.
Ministerul Finantelor Publice precizeaza ca va reveni cu informatii suplimentare referitoare la conditiile accesarii fondurilor din contributia financiara elvetiana dupa aprobarea acordului de Guvernul Romaniei.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania