Autostrada Soarelui s-a impotmolit in razboiul politic
Data publicarii: 27-10-2010 | Auto
"In cazul cen-turii de oco-lire Suceava, unde pre-Sedinte al Consiliului Judetean e domnul Flutur (PDL), lucrurile merg foarte bine, nu Si la Constanta,iar problemele nu justifica intarzierea avizelor necesare. Intelegeti Si dvs. ceea ce este de inteles."
Liviu Costache, Director CNADNR.
Oficialii Ministerului Transporturilor dau asigurari ca pe Autostrada Soarelui se va putea circula de anul viitor. La doi ani dupa ce a fost desemnata firma care va construi tronsonul Cernavoda-Medgidia, nu a fost eliberat insa certificatul de urbanism, avizele necesare nici atat si nici lucrarile nu au inceput pe toate portiunile.
Autostrada Soarelui nu are sanse sa fie definitivata anul viitor, intre Cernavoda si Constanta, nici macar la nivel de o banda pe sens de circulatie, in pofida asigurarilor date in acest sens de fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, si, mai recent, de oficiali ai Companiei de Autostrazi. Berceanu declarase in august 2010 ca, in iunie 2011, romanii vor putea circula pe un fir pana la Constanta, lucru afirmat si de actualul director al Companiei de Autostrazi, Liviu Costache.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica