Mugur Isarescu, Doctor Honoris Causa al Universitatii Oradea
Data publicarii: 12-11-2010 | Finante-BanciGuvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, a primit, joi, inaltul titlu onorific de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Oradea. La propunerea Consiliului Facultatii de Stiinte Economice, Senatul Universitatii oradene a aprobat inca din iunie 2010 decernarea acestui titlu, dar a fost nevoie de sincronizarea cu programul guvernatorului BNR.
In ''Laudatio'', prezentat de decanul Facultatii de Stiinte Economice, Anca Dodescu, au fost evidentiate meritele si realizarile academicianului Mugur Isarescu, 'un model de cariera stiintifica si profesionala,' printre care competenta stiintifica, profesionalismul si daruirea in slujba stabilitatii sistemului monetar si a economiei Romaniei, recunoasterea profesionala la nivel national si international si, nu in cele din urma, contributia la dezvoltarea invatamantului universitar economic romanesc.
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, autor al peste 300 de lucrari stiintifice, apreciat cu cele mai inalte Ordine ale Statului Roman, cu numeroase titluri, premii si distinctii, este in prezent presedintele Sectiei de stiinte economice, juridice si sociologice a Academiei Romane, vicepresedinte al Clubului Guvernatorilor bancilor centrale din Balcani, Marea Neagra si Asia Centrala, iar din anul 2009 a intrat in Cartea Recordurilor pentru longevitatea mandatului sau de Guvernator al Bancii Nationale a Romaniei.
Tema prelegerii sustinute de Mugur Isarescu, in calitate de DHC al Universitatii Oradea, s-a numit 'Nu exista alternativa sau substitut pentru coerenta politicilor economice', afirmatie pe care, spunea el, a facut-o in repetate randuri si mult mai insistent in ultima vreme.
Guvernatorul BNR a multumit pentru aprecierile aduse si institutiei bancare a Romaniei, amintind ca se implinesc 130 de ani de la infiintarea ei, a 16-a banca centrala din lume, aparuta inaintea Bancii Italiei sau a Japoniei, si cu 33 de ani inaintea celei a SUA.
Rectorul Universitatii Oradea, Cornel Antal, a precizat ca acest eveniment de decernare face parte din seria de manifestari prilejuite de implinirea a 230 de ani de la infiintarea invatamantului academic oradean. Conducerea universitatii recunoaste contributiile stiintifice si culturale remarcabile si promoveaza personalitatile care prin profesionalismul, daruirea, prestigiul si credibilitatea de care se bucura reprezinta modele de urmat pentru comunitatea academica oradeana si pentru tanara generatie de studenti.
Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene