Top 20 - Cele mai vandute masini in 2010
Data publicarii: 25-11-2010 | AutoPiata are a doua luna de crestere consecutiva, datorita Programului "Rabla"
Dupa primele 10 luni ale anului 2010, statisticile privind inmatricula rile pot fi considerate o radiografie, e drept, una intermediara, a evolutiei marcilor auto intr-un an special. Dacia e pe primul loc, urmata de Skoda si WV.
A fost nu doar criza, ci si un program de stimulare - "Rabla" - atipic, care a dat peste cap multe calcule, si intr-un sens, si in altul. Pe de o parte, au fost marci care au vandut mai bine, desi nu sperau, iar altele care si-au facut socoteli optimiste s-au vazut fara clienti la poarta. Asadar, pe alocuri piata parea a-si fi revenit, insa anemia creditelor, inconsec ven ta cumparatorilor si lipsa de imaginatie a marketingului din cadrul im portatorilor au facut ca piata sa aiba mari fluctuatii de la o luna la alta.
Trebuie sa recunoastem ca a influentat masiv nivelul vanzarilor cres te rea de TVA: practic, autoturismele au suferit cea mai mare majorare de pret in randul bunurilor de pe piata. Ca o prima concluzie, putem spune ca avem piata auto cea mai putin predictibila din UE.
Vedeti Topul in Saptamana Financiara
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale