Compania chineza State Grid International ar putea colabora cu Transelectrica
Data publicarii: 20-01-2011 | AfaceriO delegatie a companiei State Grid International, filiala a operatorului national de electricitate al Chinei, s-a intalnit la Bucuresti cu reprezentanti ai transportatorului national de electricitate Transelectrica, iar cele doua companii ar putea colabora in proiecte comune.
Astfel, conducerea Transelectrica a primit miercuri vizita delegatiei formata din reprezentanti ai companiei chineze State Grid International SA. Delegatia chineza a avut in componenta sa sase membri si a fost condusa de vicepresedintele companiei, Zhu Guanchao.
"Principalul obiectiv al vizitei l-a constitut identificarea unor oportunitati de colaborare, in special in zona tehnica, precum si promovarea unor proiecte pilot comune, in principal proiectul Smart Grid", se arata intr-un comunicat al Transelectrica.
Director general al Transelectrica, Stelian Alexandru Gal, a declarat ca discutiile purtate cu acest prilej au evidentiat posibilitatea unor oportunitati de colaborare.
"Apreciem performantele tehnice la care a ajuns compania State Grid International SA si ne dorim sa gasim proiecte comune in care sa punem fiecare in aplicare cunostintele si experientele acumulate", a declarat Stelian Gal.
In plus, in cursul zilei de marti, si secretarul de stat in cadrul Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Claudiu Constantin Safie, s-a intalnit cu delegatia companiei chineze Sate Grid International Development Ltd. La intalnire a participat si ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucuresti, Liu Zengwen.
"In acest context, oficialul MECMA a prezentat sectorul energetic romanesc, perspectivele de dezvoltare si oportunitatile de afaceri si investitii in acest domeniu. Seful delegatiei chineze a facut o ampla prezentare a companiei State Grid International Development Ltd., precum si a posibilitatilor de investitii in proiecte romanesti si de colaborare in domeniul energiei", informeaza Ministerul roman al Economiei.
Oficialii MECMA spun ca s-a convenit, cu aceasta ocazie, mentinerea comunicarii si realizarea unui schimb de date si informatii privind proiecte comune concrete de cooperare, inclusiv prin intermediul Ambasadei Romaniei la Beijing si a Ambasadei R.P. Chineze la Bucuresti.
Compania chineza se afla la Bucuresti intr-o vizita de documentare si informare in legatura cu proiecte de investitii in sectorul energetic romanesc.
Compania State Grid International este o filiala a operatorului national de electricitate al Chinei, State Grid Corporation of China si a fost creata in anul 2002 pentru promovarea investitiilor chineze in strainatate.
Transelectrica este Operatorul de Transport si de Sistem din Romania, care gestioneaza, opereaza, intretine, modernizeaza si dezvolta reteaua de transport, care cuprinde 78 statii electrice de tranformare, cu o capacitate de circa 35.000 MVA si 9.028 km de linii electrice aeriene de 110/220, 400kV si 750 kV, aflate in gestiunea a opt sucursale de transport.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene