Euro de 4 lei, doar o problema de timp
Data publicarii: Astazi, 25-03-2011 | Finante-BanciUn euro de patru lei, nivel care parea de neimaginat nu mai departe de inceputul anului, cand cursul statea inca in apropierea pragului de 4,3 lei pentru un euro, este deja in vizorul tuturor analistilor dupa ce scaderea cotatiilor a accelerat saptamana aceasta.
Banca Nationala a calculat ieri un curs de 4,1020 lei pentru un euro, cu 2,4 bani sub nivelul precedent. Euro nu a mai fost atat de jos la cursul oficial de la inceputul lui aprilie 2010. Pe piata valutara interbancara, ultimele tranzactii s-au derulat ieri la cotatii de 4,0955 lei pentru un euro.
Miscarea de apreciere a cursului din ultimele doua luni, in spatele careia se presupune ca a stat initial BNR, a starnit interesul investitorilor straini, care vor sa ia parte la "raliul leului".
Analistii Citi si ai UniCredit si-au modificat ieri tintele, recomandand investitorilor care au vandut euro contra lei in trecut sa astepte un curs de 4 lei/euro pentru a-si marca profiturile.
"Cursul poate ajunge la 4,03 lei pentru un euro de la 4,1 in prezent, dar nu credem ca va cobori semnificativ sub acest nivel, deoarece BNR va dori probabil sa descurajeze o apreciere prea rapida a leului", spune Wike Groenenberg, analist in cadrul Citi la Londra.
Prezenta strainilor s-a resimtit si pe piata titlurilor de stat, Trezoreria reusind ieri sa plaseze obliga-ti-uni pe sapte ani in valoare de 412 mil. lei (100 mil. euro), peste volumul planificat, la un randament de 7,4% pe an.
Agentia internationala de stiri Bloomberg remarca ieri ca leul a devenit moneda cu cea mai mare apreciere in fata euro de la inceputul anului (de 4,4%).
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Aproape 55% dintre angajatii romani se simt obositi sau suprasolicitati saptamanal
- Piata industriala si logistica a incetinit cu 30% in primele noua luni, dupa anul record 2025
- 15.000 de clienti ING Bank Romania au deschis cont prin platforma de investitii ING Invest
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO
- Deloitte a asistat OMV Petrom pentru doua proiecte de hidrogen verde la Petrobrazi, finantate prin PNRR
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II