Principalii indici bursieri din Asia sunt in crestere, yenul scade
Data publicarii: 30-03-2011 | InternationalPrincipalii indici bursieri din Asia sunt in crestere pe fondul obtinerii de catre unele dintre marile companii a unor profituri mai ridicate decat cele estimate si al reluarii productiei fabricilor din Japonia, relateaza Bloomberg.
Indicele MSCI Asia Pacific a castigat 1,3%, ajungand la cel mai ridicat nivel din 11 martie, cand Japonia a fost lovita de un cutremur cu magnitudinea 9, in timp ce indicele Stoxx Europe 600 a urcat cu 0,7% iar Standard & Poor's 500 s-a intarit cu 0,4%. Randamentele obligatiunilor sud-coreene cu scadenta la trei ani au crescut la cel mai inalt nivel din ultimele trei saptamani, in timp ce randamentul titlurilor japoneze cu scadenta la 10 ani a crescut la 1,24%. Moneda japoneza s-a tranzactionat, in scadere, la valoarea de 116,96 yeni pentru un euro, cel mai mic nivel din mai 2010 si 82,48 yeni pentru un dolar.
Indicele Nikkei 225, al Bursei din Tokyo, a crescut cu 2,6%, iar indicele Hang Seng, al Bursei din Hong Kong, a urcat cu 1,6%.
Actiunile producatorului de electronice Hitachi Ltd. au crescut cu 8,7% ca urmare a anuntului ca principala sa facilitate isi va relua, luna viitoare, operatiunile la capacitate maxima. Titlurile Agricultural Bank of China si Cheung Kong au urcat dupa ce companiile au raportat profituri mai mari decat cele estimate.
Datele care urmeaza a fi prezentate miercuri ar putea arata ca nivelul increderii in economia europeana a ajuns la cel mai inalt nivel din ultimii trei ani iar numarul locurilor de munca in companiile americane a crescut.
"Economia mondiala isi revine. Chiar daca Japonia se confrunta in continuare cu urmarile cutremurului devastator din 11 martie, sunt semne clare de revenire a economiei Statelor Unite", au declarat analisti citati de Bloomberg.
Pretul petrolului cu livrare in mai a scazut cu 0,6%, la 104,13 dolari barilul la Bursa din New York iar pretul petrolului Brent, tranzactionat la Bursa din Londra, a ramas constant, la 115,11 dolari barilul.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica