Consultatiile la clinicile private s-au scumpit cu 80%
Data publicarii: 04-04-2011 | LifestylePretul unei consultatii la un medic internist intr-o clinica privata a ajuns in medie la 100 de lei in prezent, cu peste 80% mai mult comparativ cu nivelul de circa 54 de lei din 2005, conform unei analize ZF pe baza datelor clinicilor private.
Astfel, numai in 2010 pretul a crescut cu 12% comparativ cu 2009, iar in 2009 a crescut 6-15% fata de anul anterior. In acelasi interval, rata cumulata a inflatiei a fost de 50%, cursul de schimb s-a majorat cu 17%, iar salariul mediu net in sectorul de sanatate si asistenta sociala a fost cu 35% mai mare in decembrie 2010 comparativ cu decembrie 2005, conform calculelor ZF pe baza datelor INS.
"Cresterea pretului s-a datorat inflatiei medicale, inclusiv costurile echipamentelor medicale, variatiei cursului valutar si cresterii onorariilor medicilor, urmand trendul de pe piata serviciilor medicale", au spus reprezentantii Medicover, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata clinicilor private. Clinicile vand si abonamente, pretul mediu la nivel de piata fiind de 10-20 euro/luna, iar in acest caz consultatiile sunt gratuite.
Pe de alta parte, la stat, consultatiile sunt gratuite fiind decontate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS).
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie