Comisia Nationala de Prognoza estimeaza crestere economica pozitiva pe trimestrul I
Data publicarii: 14-04-2011 | EconomieGuvernul a analizat miercuri evolutia indicatorilor macroeconomici pe primele doua luni, datele confirmand probabilitatea celei de-a doua cresteri economice trimestriale consecutive.
Premierul Emil Boc a anuntat miercuri ca membrii cabinetului sau au luat in discutie datele oferite de catre Ministerul de Finante si Comisia Nationala de Prognoza de pe primele doua luni ale anului 2011. "Datele de pe primele doua luni ale acestui an confirma ca Romania va avea cresterea economica pe trimestrul I, daca aceasta directie crescatoare se mentine si in luna martie, in urma primirii datelor de la INS. Datele pe luna ianuarie si februarie, pe care le avem deja oficiale, daca merg in aceeasi directie si pe luna martie, putem sa privim cu optimism iesirea din recesiune la sfarsitul primului trimestru si ea sa fie consolidata prin datele pe care le va comunica INS", a declarat Boc.
Astfel, estimarea cresterii veniturilor bugetare pe primul trimestru este cu 9,8% mai mare decat cea a veniturilor bugetare din primele trei luni ale anului 2010. Nivelul investitiilor straine directe din primele 2 luni ale anului 2011 a ajuns la 267 milioane de euro, in comparatie cu 140 de milioane de euro, cat erau in primele 2 luni din anul 2010, a mai anuntat Boc.
La randul sau, presedintele Comisiei Nationale de Prognoza, Ion Ghizdeanu a precizat ca indicatorii sunt mai buni decat cei din trimestrul IV al anului 2010, primul care a inregistrat o crestere economica de la inceputul crizei. "Mediile lunare din primele doua luni sunt superioare celor din trimestrul IV, cu singura exceptie, a constructiilor, dar in martie asteptam sa vina revigorarea si aici. Pe primele doua luni, principalele activitati care sustin economia nationala, cum ar fi industria, turismul, comertul au cresteri de 10, 12 si 13%", a spus Ghizdeanu.
Acesta a evidentiat semnale pozitive peste asteptari, cum ar fi prima luna de crestere in sectorul imobiliar, luna februarie. Printre alte date anuntate, Ghizdeanu a mentionat ca volumul productiei industriale a crescut cu 11,5% fata de primele doua luni din 2010 si cu 2,7% fata de media trimestrului IV, comertul cu amanuntul a inregistrat o crestere de 0,4% fata de trimestrul precedent, comertul cu autovehicule, cu 10% fata de perioada similara din 2010 si 1% fata de trimestrul IV din 2010. Cresterea in domeniul serviciilor a fost 9,1% fata de acelasi interval de timp din 2010 si 3,7% fata de media lunara a ultimului trimestru al anului precedent. Per ansamblu, Comisia estimeaza o crestere de 0,5% in trimestrul I 2011, comparativ cu cel care l-a precedat.
Ion Ghizdeanu a spus ca este posibila modificarea primei estimari privind nivelul somajului in 2011, de la 6% la un nivel mai mic, dar revizuirea estimarii se va face cel mai probabil la mijlocul anului. "Somajul s-a redus in continuare. Daca pe ansamblu, somajul a scazut doar cu 20.000, pe categoria de somaj indemnizat scaderea a fost de 43.700 de persoane ceea ce inseamna ca au intrat in campul muncii mai multi decat cei care au iesit", a mai spus presedintele comisiei.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale