Udrea a discutat cu conducerea Samsung despre realizarea Cadastrului General al Romaniei
Data publicarii: 12-10-2011 | DiverseMinistrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, a avut marti, la Gyongju (Rep. Coreea), o intalnire cu vicepresedintele Samsung C&T Corporation, Yang-Bai Kim, in cadrul careia s-a discutat despre posibilitatea colaborarii intre MDRT si Samsung, sub forma parteneriatului public-privat.
"In acest sens, Elena Udrea a mentionat mai multe proiecte care ar putea fi implementate astfel, printre acestea numarandu-se si realizarea Cadastrului General al Romaniei. Inregistrarea tuturor imobilelor de pe teritoriul tarii (terenuri si cladiri), crearea hartilor electronice si publicarea datelor pe Internet pentru a fi usor accesibile celor interesati reprezinta pentru Romania o necesitate stringenta si o prioritate pentru MDRT, care a preluat coordonarea Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara prin OUG numarul 81/2011", se arata intr-un comunicat al ministerului.
Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului a declarat ca, in conformitate cu legislatia privind parteneriatele public-private, implementarea Cadastrului General poate incepe in aproximativ trei luni.
"Procedurile de achizitie vor demara in scurt timp, astfel incat peste trei luni sa putem incepe realizarea cadastrului, iar Romania sa aiba, in sfarsit, o evidenta clara a tuturor proprietatilor imobiliare, asa cum si-a asumat in fata institutiilor internationale. Din pacate, dupa douazeci de ani de aplicare neunitara a unei legislatii des modificate, referitoare la proprietate, suntem astazi in situatia in care suprafata de teren detinuta conform titlurilor emise de-a lungul timpului depaseste suprafata tarii. Aceasta inseamna fie ca proprietatile se suprapun, fie ca mai multe persoane au titluri pe aceleasi terenuri", a declarat Elena Udrea.
In plus, spune ministrul, nu tot fondul funciar este cadastrat, ceea ce inseamna ca nu se cunosc toti proprietarii terenurilor, cateva consecinte ale acestor realitati fiind imposibilitatea elaborarii de planuri de amenajare si dezvoltare a teritoriului, de promovare a unor proiecte de dezvoltare economica la nivel regional, de delimitare a unitatilor administrativ-teritoriale, de edificare a constructiilor civile etc.
La randul sau, vicepresedintele Samsung C&T Corporation, Yang-Bai Kim, a afirmat ca este foarte interesat sa dezvolte operatiunile companiei in Romania si sa colaboreze cu MDRT.
"Ne bucura sa aflam ca in doar trei luni se poate demara un parteneriat public-privat pentru acest proiect atat de important. Suntem deosebit de interesati sa participam la implementarea lui. Am gasit deja solutiile de finantare si suntem pregatiti sa facem aceasta investitie", a afirmat, in cadrul intalnirii, Yang-Bai Kim.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica