Occupy Wall Street, rascoala omului impotriva lui insusi

Cu multi ani inainte sa aud cuvantul marketing, aflasem din cartile pentru copii cat de simplu e sa faci un om sa-si doreasca ce nu-i trebuie. 

Vazusem mai intai cum Tom Sawyer, pedepsit sa varuiasca gardul sambata, cand toti baietii se duceau la scalda, reuseste sa-si convinga prietenii care radeau de el ca aceasta pedeapsa e, de fapt, un privilegiu. De scaldat, te poti scalda oricand, dar de cate ori ai ocazia sa varuiesti un gard? Ca urmare, ceilalti pusti nu doar ca fac toata treaba in locul lui Tom, dar il mai si recompenseaza pentru ca le da voie sa primeasca si ei cate o portie de gard, scrie Flu.ro

Asta fusese mai vesel, dar apoi vazusem cum Niculaita, eroul lui Bratescu-Voinesti, se sinucide pentru ca adevarul sau nu este primit de o lume care nu vede decat ce ii e comod sa vada. Nuvela se termina cu o fraza pe care n-o s-o uit niciodata si o s-o citez de cate ori am ocazia: "Lumea, de doua mii de ani, tot s-a indreptat. Ca azi oamenii, daca nu esti la fel cu dansii, nu te mai rastignesc ei cu cruzime, ci te aduc fara multa rautate, ba poate chiar cu compatimire, sa te rastignesti singur…"

Asta m-a ajutat, mai mult decat orice manifest de stanga, sa inteleg, mai tarziu, ce inseamna capitalismul. Da, i s-ar potrivi expresia lui Marx, "exploatarea omului de catre om”. Doar ca nici Marx n-a intuit rafinamentul: omul exploatat e, de cele mai multe ori, acelasi cu exploatatorul. 

Nu mai suntem ca acum doua mii de ani. Nu mai suntem ca acum doua sute de ani. Nu mai suntem sclavi sau legati de glia unui stapan atroce. Suntem sclavii propriilor noastre dorinte, care ni se inoculeaza inca de la prima jucarie. Voi vrea tot restul vietii masinuta lucioasa cu care ma joc pe covorul din sufragerie, voi vrea tot restul vietii sa fiu frumoasa si bine imbracata ca Barbie. Voi vrea casuta din povesti. Voi munci tot restul vietii pentru asta. Nu e nevoie de zbiri si portarei care sa imi ia zeciuiala, voi plati de buna voie taxe si impozite, pentru ca e in interesul meu si al visului meu. Daca nu-mi vor ajunge, ma voi imprumuta. Nimic nu e prea mult atunci cand vrei sa-ti implinesti visul copilariei, nu? Voi fi propriul meu sclav. 

De trait, pot trai oricand. De distrat, de iubit, de citit - astea le pot face oricand. Dar de cate ori in viata asta mi se ofera ocazia sa am un job bine platit, sa muncesc pentru propria-mi implinire? Simpaticul Tom tocmai m-a pacalit si pe mine. Gardul lui e acum vopsit, iar eu sunt sincer convins ca am facut ce-mi doream. 

***

Nu sunt Moise Guran, sa citesc viitorul in ghiocul evolutiei burselor, sa prognozez vremea in curba cursului valutar. Dar, in cuvinte simple, inteleg repede ca pe Wall Street, de multe decenii, se inventeaza bani. Zi de zi, noapte de noapte, Wall Street produce milioane de dolari fictivi. Bani imaginari, bani care nu exista. Bani falsi. Banii falsi ajung la noi, oamenii simpli, care ii primim cu lacomie. La schimb, noi dam bani reali, bani munciti si, mai ales, bani care urmeaza sa fie munciti. Cand vine criza e ca si cum ar intra politia peste niste falsificatori de bancnote: banii nostri falsi nu fac cat o para chioara. Suntem lasati in curul gol. Inelul de aur pe care l-am cumparat de la coltul strazii e, de fapt, din alama. Casa pe care am platit 100.000 de dolari nu valoreaza, de fapt, decat un sfert din suma. 

In schimb, bancherii se pot duce la trezoria SUA si pot cersi mila, cu ipocrizie: vai, priviti, ne-a prins criza numai cu bani falsi in valiza, nu s-ar putea sa ni-i schimbati pe cateva sute de miliarde de dolari adevarati, munciti de prostime? Iar trezoreria spune: ba da, pentru ca nu va putem lasa sa muriti. Inima capitalismului sunteti voi, bancherii. Fara voi, capitalismul nostru atat de drag ar muri. Si asta ar insemna ca Marx a avut dreptate. 

***

Despre asta e vorba in acest Occupy Wall Street, o miscare care, daca se va dezvolta normal, ar putea schimba lumea. Nu o va face, cred eu, dintr-un singur motiv: e conceputa exact dupa regulile pe care le neaga: marketing, promovare globala, imagine. Pentru a exista, va avea nevoie de bani. Iar banii sunt, de buna seama, in buzunarul adversarului. In afara de asta, exista sanse mari sa sfarseasca exact ca miscarea sindicalista a lui Jimmy Hoffa, adica in slujba sistemului pe care il contesta. Citesc, de altfel, ca Obama a facut deja cateva declaratii curtenitoare la adresa rasculatilor anti-Wall St. 

Dar sa ne intelegem: Wall Street nu e dracul. Wall Street ar putea face si lucruri bune, daca ar vrea si daca s-ar vrea. Ceea ce se propune e asa zisa taxa "Robin Hood” sau "clawback”, o suprataxare a veniturilor si tranzactiilor. Un procent aparent mic - de altfel, chiar de un procent e vorba, pentru ca s-a propus un clawback de 1% - dar care ar conta enorm data fiind suma tranzactiilor. Daca ar fi sa fac o gluma, banii ar trebui nu doar impozitati, ci si accizati, ca orice alt viciu. Si pusi, ca un contravenient, sa faca munca in folosul comunitatii. 

Revenind la Occupy Wall Street, eu am alta parere: daca ar vrea sa aiba succes, aceasta miscare ar trebui sa fie o revolta impotriva propriilor membri. Pentru ca numai noi, dorindu-ne adesea mai mult decat avem nevoie si prea rar ce ne trebuie cu adevarat, am facut posibil Wall Street. Noi am gresit prin lacomie, Wall Street a gresit asijderea. Nedreptatea este ca, dupa criza din 2009, doar prostimea a platit greselile, in timp ce bancile s-au spalat pe maini si au prosperat in continuare. O scadere a profitului nu e totuna cu o pierdere. 

Daca am dreptate atunci cand sustin ca omul modern e propriul sau sclav, atunci revolta sa nu poate sa aiba decat o directie, rascoala corecta nu poate sa fie decat impotriva lui insusi. 

Integral in Flu.ro