Credit Europe Bank lanseaza primul card cu display MasterCard din Romania.
Data publicarii: 02-11-2011 | Finante-Banci
Acesta este primul card cu afisaj din Romania ce asigura un nivel mai ridicat de siguranta, confort si control
MasterCard Europe anunta lansarea unui nou produs care incorporeaza tehnologia revolutionara Display Card.
Credit Europe Bank, liderul pietei bancare din Romania din punct de vedere al cardurilor de credit, este prima institutie bancara ce ofera cardul cu display consumatorilor pe piata locala, prin emiterea a 10.000 de carduri de debit Display MasterCard. Cardurile permit obtinerea datelor de autentificare pentru efectuarea de tranzactii online intr-un mod sigur si simplu si integreaza totodata toate functiile de plata ale unui card conventional. Aceasta lansare reprezinta o prima etapa dintr-o serie de produse inovatoare oferite de Credit Europe Bank, care incorporeaza tehnologia cu display pentru autentificarea necesara tranzactiilor electronice.
Cum functioneaza
Cardul cu display reprezinta o noua faza in securitatea si functionalitatea cardurilor de plati. Fiecare card prezinta un mic ecran si unul sau mai multe butoane sensibile la atingere, pe care utilizatorul le poate folosi pentru a genera informatie (numere si/sau text) pe afisaj.
Posesorii de carduri Credit Europe Bank pot genera o parola doar prin simpla apasare a unui buton de pe card. Parola, afisata o singura data, este apoi utilizata pentru a adauga un nivel de securitate suplimentar procedurii de autentificare pentru tranzactii online. Avand in vedere faptul ca parola se schimba la fiecare utilizare, aceasta nu poate fi interceptata sau reutilizata, protejand astfel sistemul de atacuri de tip phishing sau de alta natura.
"Cardurile cu display dezvaluie o noua generatie de inovatii in domeniul cardurilor de plati”, a declarat Fikret Ates, Head of Added Value Solutions la MasterCard Europe. "Aceasta noua tehnologie ofera un nivel complet nou de interactivitate intre utilizator si emitent, aducand beneficii semnificative amandurora.”
"Intr-o perioada cand toate cercetarile noastre de piata arata ca cerintele de control, siguranta si confort sunt prioritare pentru posesorii de carduri, cardul cu display raspunde foarte bine tuturor acestor exigente”, spune Denisa Mateescu, General Manager Romania si Regiunea Balcanilor, MasterCard Europe. "Suntem mandri sa anuntam ca MasterCard si Credit Europe Bank au reusit sa aduca unul dintre primele programe de carduri cu display din lume in Romania, ca o premiera nationala. Noul produs permite posesorilor de carduri sa-si acceseze contul de online banking sigur si comod, fara sa mai fie nevoie de alt dispozitiv. ”
Cardul Credit Europe Bank se numeste Credit Europe Net si va avea functiile unui card de debit, precum si ale unui dispozitiv clasic de generare a parolei pentru autentificare in contul de internet banking.
"Noul cardul cu display este un alt produs din seria de inovatii pe care Credit Europe Bank le ofera clientilor din Romania. Prin lansarea acestei noi tehnologii oferite de MasterCard ne continuam strategia de a promova canalele alternative de distributie si de a oferi publicului solutii de generatie urmatoare. Aplicabilitatea largita a cardului, care permite posesorului sa acceseze serviciul de internet banking fara un dispozitiv dedicat, livreaza un nivel ridicat de securitate a serviciilor fara costuri suplimentare. Cardul este totodata mult mai practic in conditiile in care utilizatorii vor folosi un singur dispozitiv in loc de doua cum era necesar anterior”, a declarat Etem Birinci, Vicepresedinte Credit Europe Bank.
Solutia inovativa a cardului cu display MasterCard
MasterCard cerceteaza de doi ani functionalitatea cardurilor cu afisaj si considera ca aceasta tehnologie a ajuns la un grad de maturitate potrivit pentru a fi folosita. Mai multe produse ale NagraID Security au trecut procesul de aprobare CSI (Card Security and Integrity), demonstrand astfel nivelurile cerute de durabilitate si siguranta, in conformitate cu standardele ISO cerute pentru comercializarea si folosirea sub regulile si standardele brandului MasterCard.
Cardul cu display permite utilizatorilor sa beneficieze de informatiile si de functionalitatea cardului. In viitor, MasterCard impreuna cu utilizatorii sai intentioneaza sa lanseze o gama larga de produse cu display. Viitoarele carduri cu display vor sustine o serie de functii utile precum: generarea parolei dinamice, afisarea soldului, totalul punctelor de loialitate, lista tranzactiilor recente, actualizarea limitei de credit/cheltuiala si suma tranzactiei curente, informatii de transit ticketing, mesaje de marketing transmise de emitator etc.
Compania NagraID Security a fost aleasa de MasterCard datorita calitatii si increderii dovedite de produsele inovative cu display, datorita reputatiei pe piata si experientei in design, dezvoltare si productie. Linia de produse MasterCard cu display este deja disponibila prin partenerii NagraID Security - in cazul Credit Europe Bank fiind vorba despre producatorul turc E-Kart.
"Prin utilizarea cardului cu display furnizat de NagraID Security Credit Europe se asigura ca potentialii clienti au acces la cea mai inovativa si mai eficienta solutie de securitate,” a declarat Cyril Lal, CEO NagraID Security. "Cardul cu display le ofera poseorilor un nivel semnificativ mai ridicat de siguranta pentru tranzactiile online, pastrand totodata usurinta utilizarii.”
Generarea parolei unice pe cardul cu display
Un avantaj al cardului cu display este reprezentata de optiunea autentificarii de la distanta. Folosirea cardului pentru tranzactiile online este in crestere, posesorii solicitand acces extins, control si securitate pentru tranzanctiile si platile online. Posibilitatea de autentificare mobila a cardurilor cu display ofera o siguranta si mai mare, in special pentru posesorii ce realizeaza tranzactii si cumparaturi online. Cardurile cu display ofera clientilor o solutie aditionala de autentificare ce faciliteaza tranzactiile pe baza de SecureCod (cod de securitate) si pot inlocui sau functiona in paralel cu cititoarele CAP (cip de autentificare) oferite de banci posesorilor de carduri in Europa. Cardul cu display este o importanta completare a solutiilor existente de autentificare MasterCard (cititorul CAP, CAP mobil, SMS CAP).
Soldul contului pe cardul cu display
O trasatura atractiva pentru cardul cu display este posibilitatea de a afisa soldul contului pentru cardurile de debit si preplatite. Conceptul a inregistrat scoruri foarte bune in cadrul studiilor realizate in randul clientilor. Conform cercetarilor de piata, 57% dintre cei care au un card de debit ar folosi mai des un card cu functia de afisare a soldului. Exista potential si pentru economisire: studiile in Statele Unite au aratat ca 70% dintre apelurile la call-centere sunt efectuate de la telefoane mobile si 50% sunt solicitari simple, cum ar fi valoarea soldului.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Analiza de piata: Efectul modificarilor fiscale din 2025 asupra antreprenorilor romani
- Cushman & Wakefield ECHINOX, mandat exclusiv pentru vanzarea platformei Electroputere Craiova
- EY Romania - CJUE redefineste granitele transformarii substantiale in regulile de origine: lectii-cheie din cauza C-86/24 CS STEEL despre originea nepreferentiala in dreptul vamal UE
- Functiile financiar-fiscale au nevoie de un nou tip de profesionisti care folosesc tehnologia si inteligenta artificiala alaturi de competentele in fiscalitate
- Meta Estate Trust, rezultate la 9 luni 2025: profit net in crestere si active totale mai mari cu 10% fata de 2024
- Cargus: Crestere de 15% a volumelor de colete in weekendul de Black Friday, sustinuta de clientii internationali si de vanzarile din segmentul fashion
- Studiu Deloitte: veniturile afacerilor de familie, estimate sa creasca cu 84% in 2030 fata de 2020 la nivel global
- ETF BET Patria - Tradeville, cel mai mare ETF cu investitii in actiuni romanesti, atinge 700 milioane lei in active totale si 31 de mii de investitori
- 2Performant: Platforma BusinessLeague.com a generat mai multe vanzari fata de anul trecut in perioada Black Friday
- Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025 - cererea de spatii creste cu 64%, iar zona Bucuresti-Ilfov domina, din nou, inregistrand peste doua treimi din tranzactii
- Ce zic românii despre siguranța cumpărăturilor online de Black Friday
- Lipsa raportărilor detaliate despre impactul companiilor asupra naturii poate încetini acțiunile globale de protejare a ecosistemelor lumii
- Companiile au închiriat în primele 9 luni circa 750.000 mp de spații, cu 30% mai mult comparativ cu 2024
- Studiu EY: Cum pot companiile să transforme provocările transparenței salariale în avantaje competitive
- Studiu Revolut: Unul din trei români a pierdut bani după ce au urmat sfaturi din mediul online neverificate. 16% au pierdut până la 1.000 de euro din această cauză