Dreapta spaniola castiga alegerile legislative generale cu majoritate absoluta
Data publicarii: 21-11-2011 | International
Partidul Popular din Spania a castigat alegerile legislative generale organizate duminica, si s-ar putea bucura de o majoritate absoluta in Congresul Deputatilor, cu pana la 185 de parlamentari, dupa ce a primit 43,5% din voturile exprimate, indica sondajul realizat la iesirea de la urne de TNS Demoscopia pentru radioteleviziunea spaniola.
Prezentat in momentul incheierii votarii, sondajul mentionat mai arata ca rivalii socialisti (PSOE) ar pleca de la putere, cu niste rezultate dintre cele mai proaste, dupa ce nu au obtinut decat 30% dintre voturile exprimate, si cu maxim 119 deputati in camera inferioara a legislativului spaniol. Liderul dreptei spaniole, conservatorul Mariano Rajoy, ar putea forma astfel noul guvern fara probleme, si ar putea deveni al saselea premier al Spaniei, din perioada democratica a tarii.
Din partea socialistilor spanioli, sefa de campanie Elena Valenciano a spus doar, la aflarea rezultatelor sondajului, ca acesta "acorda sprijin intr-un grad semnificativ pentru PSOE" si ca "stim ca vom ne vom bucura de sprijinul milioanelor de spanioli intr-un moment greu". La randul sau, coordonatoarea campaniei Partidului Popular, Ana Mato, s-a rezumat la a declara doar ca "ne exprimam satisfactia pentru participarea ridicata" la vot, si a indicat de asemenea ca rezultatele sondajului potrivit caruia "PP ar fi castigat alegerile cu majoritate ampla" sunt considerate cu precautie.
Aceleasi rezultate ale sondajului realizat la iesirea de la vot indica si ca formatiunea Stanga Unita a crescut semnificativ in preferintele electoratului, si ar reusi sa formeze un grup parlamentar propriu in legislativ, cu pana la 11 deputati. De asemenea, o alta noutate este cea referitoare la coalitia de formatiuni apropiate stangii radicale basce, Amaiur, care ar intra in Congresul Deputatilor cu maxim 7 fotolii de parlamentari. Pe de alta parte, a treia forta politica din legislativul spaniol ar ramane formatiunea nationalistilor catalani (CiU), care ar avea mai multi deputati (intre 13 si 15).
Printre perdanti pot fi numarati la acest scrutin si nationalistii basci (PNV) care obtin mai putine locuri in legislativul spaniol - intre 4 si 5.
O alta formatiune care ar putea fi mai bine reprezentata in legislativul spaniol este Uniunea pentru Progres si Democratie (UPyD), care ar castiga pana la 4 deputati.
Stanga Republicana Catalana (ERC) si-ar mentine cele trei fotolii de deputati, Blocul National din Galicia ar ramane reprezentat tot de doi deputati, iar Coalitia Canarelor si-ar putea spori prezenta in legislativ, cu pana la 3 parlamentari, mai indica acelasi sondaj.
Noi formatiuni politice care ar putea fi prezente in viitorul legislativ spaniol sunt Foro de Ciudadanos (cu un deputat), precum si formatiunile Compromis-Equo si Geroa Bai, tot cu cate un deputat.
Rezultatele oficiale ale alegerilor generale de duminica vor fi anuntate incepand cu ora locala 22,00 de purtatorul de cuvant al guvernului spaniol, Jose Blanco, si de ministrul spaniol de interne, Antonio Camacho.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale