Rezultate inregistrate de Allianz-Tiriac Asigurari dupa primele 9 luni din 2011

Data publicarii: 28-11-2011 | Finante-Banci


  • Veniturile totale din prime brute subscrise in primele 9 luni din 2011 s-au situat la 672 milioane de lei
  • Activitatea de asigurari generale a generat prime brute subscrise de 600 milioane de lei, din care 491 milioane lei (82%) reprezinta venituri din asigurari facultative 
  • Evolutia buna a vanzarilor de polite traditionale a sustinut cresterea volumului de venituri din activitatea de asigurari de viata pana la 72 milioane de lei 
  • Rezultatul inainte de impozitare indica un profit de 8 milioane de lei aferent perioadei ianuarie-septembrie 2011

Activitatea desfasurata de Allianz-Tiriac in perioada iulie-septembrie din anul curent a generat un profit trimestrial inainte de impozitare de 2,5 milioane de lei. Aceasta cifra indica o imbunatatire cu 45% a nivelului profitului inregistrat dupa primele 6 luni din 2011, pana la o valoare de 8 milioane de lei ce reprezinta profitul inainte de impozitare aferent perioadei ianuarie-septembrie 2011.  

In ceea ce priveste volumul afacerilor, in trimestrul al treilea, Allianz-Tiriac a obtinut venituri totale din activitatea de asigurari generale si de viata (cumulat) de 211 milioane de lei. Primele brute subscrise in perioada ianuarie-septembrie 2011 s-au situat la 672 milioane de lei, evidentiind o scadere cu 16 procente comparativ cu subscrierile de 798 milioane de lei aferente aceleiasi perioade din anul anterior. 

"Mediul de afaceri dificil, incertitudinile privind evolutiile economice viitoare si prelungirea politicilor de austeritate publice, dar si in administrarea bugetelor din mediul privat afecteaza, in continuare, cererea de produse de asigurare. Presiunea asupra preturilor protectiei a ramas la cote foarte ridicate, iar acest lucru a amplificat volatilitatea pe piata asigurarilor. Contextul actual a afectat afacerile Allianz-Tiriac, mai ales in ceea ce priveste volumul subscrierilor pe clasele auto. Scaderea veniturilor din prime este una asumata, in conditiile in care prudenta este principalul atribut al modului in care intelegem sa dezvoltam afacerile Allianz-Tiriac. Reusim astfel sa realizam ceea ce ne-am propus sub aspectul profitabilitatii si, mai ales, sa avem garantia stabilitatii si soliditatii financiare a afacerilor noastre pe termen mediu si lung”, a declarat Rangam Bir, directorul general al Allianz-Tiriac Asigurari. 

In primele noua luni din 2011, valoarea primelor brute subscrise din activitatea de asigurari generale a fost de circa 600 milioane de lei, indicand o scadere de 18 procente comparativ cu acelasi interval din 2010. Clasele de asigurari non-auto isi continua evolutia pozitiva, inregistrand chiar o dinamica imbunatatita: rata de crestere veniturilor de asigurari generale non-auto a urcat la peste 7 procente in primele 9 luni din 2011, dupa ce rezultatele semestriale indicau o crestere de 5 procente a acestora, comparativ cu  perioada corespunzatoare din 2010. Practic, pe toate clasele principale de asigurari non-auto volumul subscrierilor a crescut: +7% la asigurarile de bunuri si daune la proprietati; +8% pe clasa de asigurari de raspundere civila generala; +20% in cazul asigurarilor de sanatate; +15% pe clasa de asigurari de accidente persoane; +34% pe clasele de asigurari maritime, aviatie si transport. Ponderea afacerilor non-auto in total venituri din asigurari generale a crescut pana la 29% la 9 luni 2011, de la 22% cu un an inainte.

Cu o pondere de 71%, asigurarile auto raman, insa, determinante in definirea tendintelor evolutiei afacerilor de asigurari generale ale companiei. 

Subscrierile pe clasa de asigurari Casco au continuat sa inregistreze o contractie, de circa 21%, motivul principal fiind acelasi: restrangerea volumului de polite emise pentru partenerii nostri din domeniul leasingului. Scaderea acestor venituri la nivelul portofoliului companiei este comparabila cu cea inregistrata de clasa de asigurari Casco la nivelul intregii piete de asigurari, astfel ca Allianz-Tiriac ramane cel mai mare asigurator Casco, reusind, practic, sa-si conserve cota de piata de aproximativ 20% pe acest segment.

Evolutia inregistrata la nivelul cumulat al tuturor claselor de asigurari non-viata, cu exceptia RCA indica faptul ca Allianz-Tiriac reuseste sa ramana cel mai important furnizor de asigurari facultative, detinand o cota de aproximativ 15% din aceasta piata. 

In ceea ce priveste activitatea de asigurari obligatorii RCA, primele brute subscrise de Allianz-Tiriac s-au situat la 109 milioane de lei, in primele 9 luni din 2011, fata de 164 milioane lei in acelasi interval din 2011. Managementul companiei a ramas consecvent in a promova o politica de subscriere prudentiala a riscurilor de raspundere civila auto, aceasta abordare garantand stabilitatea Allianz-Tiriac, in primul rand in plan financiar.

"Am anticipat si ne-am asumat o scadere a volumului vanzarilor pe aceasta clasa de asigurari, evitand sa intram in razboiul preturilor RCA care, conform stastisticilor oficiale, s-au redus in medie cu 24%, in 2011. In opinia mea, segmentul RCA si-a pierdut echilibrul, iar acest lucru este dovedit de informatiile facute publice de autoritatea de supraveghere. Datele aferente activitatii RCA la nivelul pietei arata ca valoarea obligatiilor companiilor de asigurari la data de 30 septembrie este de aproape doua ori mai mare decat volumul primelor brute subscrise in primele trei trimestre din 2011. Situatia este cu adevarat ingrijoratoare, iar acest lucru ma face sa cred ca, incepand cu acest sfarsit de an, tarifele RCA vor evolua, pe medie, pe o panta ascendenta. In ceea ce priveste Allianz-Tiriac, tocmai abordarea conservatoare promovata in permanenta ne permite sa garantam clientilor nostri tarife stabile, inclusiv pentru politele RCA. Cei mai multi dintre clientii nostri fideli vor beneficia de prime chiar mai mici datorita bonusurilor acumulate ca urmare a faptului ca nu au inregistrat daune”, subliniaza directorul general al Allianz-Tiriac.

Activitatea de asigurari de viata si-a continuat evolutia pozitiva, primele brute subscrise indicand o crestere de peste 7 procente, pana la un nivel de 72 milioane de lei in primele 9 luni din 2011, de la 67 milioane lei in perioada ianuarie-septembrie din 2010. Cu un portofoliu diversificat, incluzand produse specifice diferitelor categorii de clienti, Allianz-Tiriac reuseste astfel sa inregistreze o dinamica superioara mediei pietei (de circa 5%), imbunatatindu-si pozitia pe segmentul asigurarilor de viata.

Pe toata perioada celor 9 luni, majorarea valorii subscrierilor pe segmentul de asigurari de viata a fost sustinuta de vanzarile de noi polite traditionale. Portofoliul companiei este actualmente echilibrat, produsele traditionale cu capitalizare si garantii investitionale, respectiv cele de asigurari legate de investitii (tip unit-linked) detinand ponderi sensibil egale. 

"Rezultatele pozitive inregistrate pe segmentul asigurarilor de viata arata ca, intr-o perioada dificila sub aspect economic si financiar, Allianz-Tiriac este considerat un partener de incredere, pe termen lung. Acesta este - dincolo de aspectele cantitative - cel mai important lucru pentru noi”, concluzioneaza Rangam Bir.

Ultimele stiri pe BankNews.ro: