RBS Romania si NESsT Romania continua parteneriatul
Data publicarii: 06-03-2012 | Finante-Banci
RBS Romania anunta continuarea parteneriatului cu NESsT Romania inceput in 2007, sustinand cea de-a treia editie a Competitiei Intreprinderilor Sociale. Principalul obiectiv al editiei din 2011-2012 este acela de a spori capacitatea ONG-urilor din Romania de a dezvolta intreprinderi sociale.
O intreprindere sociala este o afacere creata in scopul de a rezolva intr-o maniera sustenabila o problema sociala grava. Intreprinderile sociale isi propun sa produca un impact social semnificativ si/sau sa genereze venituri durabile care sa ajute organizatiile care le-au creat sa-si promoveze misiunea.
RBS Romania va sprijini competitia pe tot parcursul ei, atat din punct de vedere financiar, cu o suma de 10.000 euro, cat si prin voluntariat. Angajatii bancii se vor implica in evaluarea studiilor de fezabilitate si a planurilor de afaceri pentru implementarea sau extinderea intreprinderilor sociale dezvoltate de catre aplicantii la competitie.
Competitia Intreprinderilor Sociale editia 2011-2012 a fost lansata la sfarsitul anului trecut. S-au inregistrat un numar record de 85 de aplicatii, dintre care au fost alese 25. Organizatiile selectate vor parcurge o perioada de 8-10 luni de consultanta din partea NESsT, pentru dezvoltarea ideii de intreprindere sociala, beneficiind concret de workshop-uri de evaluare a pregatirii organizationale, de redactare a studiilor de pre-fezabilitate si fezabilitate si, in final, de definitivare a planului de afaceri.
La sfarsitul acestei perioade de invatare intensa de care vor beneficia organizatiile selectate, 5 dintre cele mai bune idei vor primi din partea NESsT cate o finantare de implementare a ideii de intreprindere sociala in valoare de pana la 10.000 dolari. Competitia se va finaliza in acest an cu o gala de decernare a premiilor unde vor fi anuntate cele 5 organizatii finaliste. La acest eveniment, RBS Romania va oferi unul dintre premiile finale de recunoastere a celor mai bune concepte de intreprinderi sociale.
Una dintre ideile de intreprindere sociala inscrise consta in dezvoltarea unui cadru institutional prin care turisti romani si straini sa aiba acces la experienta satului romanesc, alaturi de oamenii locului. O alta organizatie doreste sa redea copiilor dintr-o comunitate darul stapanirii mestesugului traditional al modelarii lutului. O a treia organizatie doreste sa promoveze cunoasterea limbii aromane prin realizarea de DVD-uri cu desene animate in aceasta limba.
"Competitia Intreprinderilor Sociale este o oportunitate pentru sectorul non-profit din Romania de a-si spori impactul social. Ne bucuram sa investim in astfel de proiecte comunitare ce sunt in acord cu valorile noastre, atat financiar cat si prin activitatea de
voluntariat a angajatilor bancii intr-un domeniu, de altfel, familiar noua”, a declarat Marijana Vasilescu, Director Marketing si Comunicare, RBS Romania.
"Suntem bucurosi sa lucram in cadrul celei de a treia competitii organizate de NESsT in Romania cu organizatii care recunosc potentialul intreprinderilor sociale de a le creste gradul de independenta financiara si de a spori impactul misiunii lor in comunitate”, a adaugat Despina Iancu, Asociat pentru Dezvoltarea Intreprinderii, NESsT Romania.
Comuncat de presa
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica