Privatizarea CFR Marfa ar putea fi amanata
Data publicarii: 04-10-2012 | Economie
Privatizarea integrala a societatii CFR Marfa pana la finele anului ar putea fi amanata in lipsa unui aviz din partea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, a declarat, miercuri, Horatiu Buzatu, secretar general adjunct in Ministerul Transporturilor si Infrastructurii.
'Pentru finalizarea privatizarii integrale a CFR Marfa pana la 31 decembrie 2012, conform intelegerii cu Fondul Monetar International, era necesar un ultim aviz din partea CSAT. Acest ultim aviz nu a venit, ci am primit un comunicat prin care ni s-a spus ca membrii CSAT au fost informati cu privire la privatizarea societatii. Practic, aceasta a dus la scoaterea proiectului de Hotarare de Guvern privind privatizarea societatii din sedinta de Guvern de miercuri, iar lipsa avizului poate fi o problema din cauza calendarului foarte strans', a explicat Buzatu.
Acesta a precizat ca Ministerul Transporturilor primise toate avizele din partea celorlalte ministere pentru privatizarea integrala a societatii si ca, in perioada urmatoare, in lipsa unui aviz de la CSAT, ministerul va continua evaluarea terenurilor companiei si realizarea altor proceduri, pentru pregatirea privatizarii ulterioare a societatii.
Oficialul MTI a mai precizat ca, pentru ca privatizarea sa se finalizeze pana la 31 decembrie, Ministerul Transporturilor luase in calcul avizul CSAT, obligatoriu pentru aprobarea strategiei de privatizare in Guvern, urmand apoi procedura de precalificare a ofertantilor, organizarea camerei de date pentru cei interesati si discutii finale cu investitorii de pe lista scurta, pana la finele lunii noiembrie.
In sedinta din 26 septembrie, Guvernul a fost informat despre stadiul proiectului de hotarare pentru adoptarea strategiei de privatizare a Societatii Nationale Transport Feroviar de Marfa ''CFR-Marfa''.
In informare era prezentat stadiul in care se afla pregatirile pentru privatizarea CFR Marfa.
Societatea CFR Marfa se afla intr-o situatie extrem de delicata, cu datorii de 450 milioane de euro in acest an comparativ cu un profit de 250 milioane euro la inceputul anilor 2000.
De asemenea, nici situatia parcului rulant nu este mai buna, 13.000 din cele 30.000 de vagoane ale companiei urmand sa fie vandute la fier vechi pentru ca au durata de viata depasita. Restructurarea, simptomatic pentru companiile de stat din Romania, nu a vizat managementul, ci marea masa a salariatilor, de la 30.500 de angajati in 1998, la infiintare, compania ajungand la doar 9.100 salariati in prezent.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica