Angajatii TAROM ar putea declansa greva generala pe 14 noiembrie
Data publicarii: 09-11-2012 | Turism
Angajatii TAROM ar putea declansa greva generala prin oprirea tuturor zborurilor in data de 14 noiembrie, acestia fiind nemultumiti de noii manageri si de modul in care este administrata compania aeriana, a declarat joi, pentru AGERPRES, Aurel Curdov, secretar general al Sindicatului National Tehnic TAROM.
"Suntem nemultumiti de noii manageri si de modul cum este administrata compania. Strangem semnaturi, iar pe 12 noiembrie vom avea o discutie cu reprezentantii companiei. Daca cerintele noastre nu vor fi respectate, pe 14 noiembrie, odata cu greva generala de pe plan european, vom declansa si noi greva prin oprirea tuturor zborurilor ", a explicat Aurel Curdov.
Acesta a subliniat ca angajatii TAROM considera nejustificata decizia Consiliului de Administratie de a semna contractul de mandat cu cei doi manageri straini, fara ca acestia sa prezinte un program de restructurare si redresare a companiei.
"Acest program a fost solicitat ulterior, la trei luni dupa semnarea contractului. Atata timp cat exista motivatie financiara -asa cum se vrea acum- managerii romani pot face si ei performanta. Daca se doreste motivarea financiara a managerului, normal ar fi ca acelasi lucru sa se intample si cu restul salariatilor. In caz contrar, se va crea o discriminare in ceea ce priveste compensarea baneasca", a precizt reprezentantul angajatilor TAROM.
Acesta a mentionat ca prezenta a trei tipuri de aeronave in flota TAROM nu este o explicatie pentru pierderile inregistrate de companie.
"TAROM are in dotare avioane de 3 tipuri, insa nu consideram ca din acest motiv se pot accentua pierderile. In general, in Europa si in lume companiile sunt dotate cu 3 sau 4 tipuri de aeronave, ceea ce nu inseamna ca aceste companii inregistreaza pierderi din acest motiv. Directia Tehnica TAROM are personalul imbatranit, iar in urmatorii doi ani se vor pensiona peste 60% dintre ei. Cu toate acestea, conducerea nu aplica nicio masura de prevenire", a explicat Curdov.
Acesta a subliniat ca: "in prezent de fac presiuni prin diverse cai de influenta, pentru a permite accesul in hangarul directiei tehnice a companiei concurente Blue Air, acum cand 'lupta' este crancena pentru a castiga piata de mentenanta in zona".
Reprezentatul personalului tehnic a anuntat astfel ca, avand in vedere situatia in care TAROM se gaseste, sindicatul este ferm hotarat sa declanseze miscari sindicale de amploare, avand sprijinul Federatiilor Internationale la care sunt afiliati, pana la declararea grevei generale, prin oprirea tuturor zborurilor.
Noul director general al TAROM a fost numit Christian Edouard Heinzmann, activitatea acestuia urmand sa inceapa pe 19 noiembrie, cu un contract pe patru ani, a anuntat, la inceputul lunii compania.
Heinzmann este cetatean belgian si are o experienta de peste 25 de ani in industria aviatica, detinand, printre altele, functia de presedinte al Grupului Luxair, compania nationala a Luxemburgului.
Totodata, Consiliul de Administratie al TAROM l-a numit pe Michael Moriaty in pozitia de director general adjunct, cu functia de Chief Financial Officer (CFO). Moriaty este cetatean britanic si are o experienta de peste 33 de ani in managementul financiar din industria aviatica in Marea Britanie, SUA, Japonia, Tailanda, Bangladesh, Scandinavia, Olanda si Columbia. Acesta isi va incepe activitatea pe 12 noiembrie 2012, cu un contract pe un an.
In data de 17 octombrie, Heinrich Vystoupil, fost manager pentru Romania al Austrian Airlines, a fost ales director general executiv al companiei TAROM, acestea renuntand dupa o saptamana deoarece pretentiile salariale au fost considerate exagerate de membrii Consiliului de Administratie al companiei TAROM.
Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) TAROM a luat act de demisia lui Heinrich Vystoupil, numit in functia de director general si de cea de membru in Consiliu de Administratie in data de 29 octombrie, ca urmare a neacceptarii conditiilor contractului de mandat, si a aprobat revocarea sa din functia de administrator.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Aproape 55% dintre angajatii romani se simt obositi sau suprasolicitati saptamanal
- Piata industriala si logistica a incetinit cu 30% in primele noua luni, dupa anul record 2025
- 15.000 de clienti ING Bank Romania au deschis cont prin platforma de investitii ING Invest
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO
- Deloitte a asistat OMV Petrom pentru doua proiecte de hidrogen verde la Petrobrazi, finantate prin PNRR
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II