Inventator roman premiat cu aur la Salonul International Innova-Eureka Bruxelles
Data publicarii: 19-11-2012 | Actualitate
Inventatorul roman Corneliu Birtok-Baneasa a fost premiat cu medalia de aur a Salonului Innova din cadrul Concursului international Bruxelles-EUREKA, desfasurat in perioada 15-17 noiembrie, pentru ca a inventat si a reusit sa omologheze un filtru de aer care reduce consumul de carburant cu pana la 15%, produsul urmand sa apara pe piata autohtona in mai putin de o luna de zile.
In cadrul Salonului Innova Bruxelles, Corneliu Birtok-Baneasa a mai fost rasplatit cu Premiul special ARCA ce i-a fost oferit de catre delegatia de inventatori din Croatia, reusita inginerului auto roman incununand eforturile sale din ultimii patru ani in domeniul crearii si perfectionarii filtrelor de aer supraaspirante inversate.
'In urma cu patru ani participam, pentru prima oara, la un salon international de inventica, iar acela a fost, ca o fericita coincidenta, chiar Salonul Innova de la Bruxelles. Am fost sprijinit atunci de Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica (ANSC), institutie care a avut incredere in ideile mele si m-a selectat in delegatia Romaniei. A fost primul pas pe drumul unei colaborari continue. Fara sa exagerez, pot spune ca ANCS a avut un rol esential in ascensiunea mea profesionala, in care am plecat de la o idee si am ajuns pana la un produs omologat', a declarat duminica, pentru AGERPRES, inventatorul Corneliu Birtok-Baneasa, aflat inca la Bruxelles.
Pentru a-si pune in practica inventia, inginerul din Deva a avut nevoie de mii de ore de munca pentru a transpune, intr-un flux tehnologic, procesul de fabricatie al filtrului de aer ce permite scaderea consumului de combustibil la autovehicule. A fost nevoie de omologarea proiectului si de gasirea unor investitori care sa creada in ideile sale. Inventatorul a recunoscut ca drumul de la planseta spre linia de productie este unul destul de greu.
'In acest moment pot spune ca inventia a fost cel mai simplu lucru din acest proces. Ca sa faci un produs omologat este nevoie de o sustinere financiara, altfel nu poti evolua, iar inventia ta ramane la stadiul de hobby si o folosesc prietenii. Daca esti inspirat, o inventie se pune pe planseta in doua luni de zile si apoi esti linistit. Eu cred ca m-am maturizat foarte mult in ultimul an, pentru ca in afara de institutiile la care am depus actele pentru omologare, nu exista reguli foarte clare in ceea ce priveste productia de filtre de aer', a spus inventatorul din Deva.
Cu sprijinul unor investitori, Corneliu Birtok-Baneasa va incepe productia filtrelor de aer pe care le-a inventat, intr-o luna de zile. Inginerul auto a mentionat ca prefera ca productia acestora sa se desfasoare in Romania, deoarece aici poate sa aiba un control strict asupra calitatii produsului.
'Vreau sa arat ca si in Romania se poate ca o inventie sa devina produs. Chiar daca se spune ca in Romania este multa birocratie, in cazul meu a fost invers, pentru ca toata lumea m-a sprijinit in demersul meu de omologare a filtrului de aer. Am avut nevoie de oameni care sa creada in mine si iata ca, intr-un an de zile, am reusit sa omologhez acest produs si sa punem la punct fluxul tehnologic necesar', a adaugat inventatorul.
Potrivit estimarilor sale, pretul de raft al filtrului de aer ce reduce consumul de carburant se va situa in jurul valorii de 350 de lei.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie