Producatorul de solutii informatice CheckPoint si-a deschis reprezentanta in Romania
Data publicarii: 20-10-2006
Producatorul de solutii informatice de securitate CheckPoint Software Tehnologies si-a deschis reprezentanta in Romania si estimeaza sa atinga o cota de peste 30% din piata specializata, au declarat, vineri, reprezentantii companiei. "Zona central si est europeana se dezvolta foarte rapid, iar Romania face parte dintr-un nucleu fierbinte de afaceri care cresc de doua ori mai repede decat restul Europei. Tot mai multe companii romanesti devin jucatori mari pe plan regional, aceste companii avand nevoie de protejarea informatiilor sensibile, de protectia comunicationala si de solutii de securitate", a declarat David Klusacek, director regional pentru Europa de Est in cadrul CheckPoint.
In prima faza operatiunile companiei in Romania se vor concentra pe dezvoltatrea, unei retele de parteneri, modelul de business fiind format integral din vanzari indirecte, prin parteneri, existand posibilitatea ca in timp aceste activitati sa se dezvolte, au declarat reprezentantii companiei.
"La nivel global Check Point are o cota de piata de 32% pe piata solutiilor de securizare de tip firewall iar obiectivul nostru pe termen mediu este sa obtinem aceeasi cota si pentru piata din Romania", a declarat Lucian Barnea, director de vanzari pentru Romania.
"Reprezentanta din Romania va avea atributii de vanzari, modelul de afaceri al Check Point fiind bazat integral pe vanzarile indirecte, prin parteneri si va oferi in egala masura suport clientilor prin intermediul unei echipe de specialisti", a adaugat acesta.
La nivel global CheckPoint a avut in 2005 venituri de aproximativ 580 de milioane de dolari, fiind prezenta cu 69 de birouri de reprezentanta in 28 de tari, iar prin reteaua de peste 2.200 de parteneri in peste 88 de tari, potrivit datelor furnizate de companie.
O soulutie de securizare a datelor costa o companie din Romania, in medie, intre 10.000 si 15.000 de euro pe an. "Cu toatre acestea, companiile de la noi isi asuma prea multe riscuri si prefera sa angajeze un student cu 200 de euro pe luna care sa faca o simpla scanare de securitate", considera Horatiu Bandoiu, director comercial al grupului de servicii IT, ProVision.. Majoritatea companiilor romanesti nu sunt precaute si apeleaza la servicii de securitate IT numai dupa ce au fost atacate, a adaugat el.
Solutiile de IT, precum business intelligence (BI) sau planificarea resurselor intreprinderii (ERP), pentru companii devin din ce in ce mai complexe si mai integrate, iar "un firewall si un program antivirus nu mai sunt suficiente pentru a asigura securitatea datelor organizatiei", a spus Bandoiu.
Divizia de consultanta a ProVision a estimat ca o companie mare precum o banca sau un operator de telefonie pierd peste 10.000 de euro pe ora in cazul unui atac informatic.
Securizarea datelor reprezinta "un alt tip de asigurare", un management al riscului, care garanteaza continuitatea afacerii, iar mari companii, precum RomTelecom sai Banca Comerciala Romana, prefera sa investeasca zeci de milioane de euro pentru a evita cazul asigurat, spune directorul comercial.
Toate companiile din Romania sunt obligate, conform unui ordin al ministrului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, sa faca anual un audit pe securitate informatica.
Raporturile de audit ale companiilor sunt in general favorabile si formale, considera Bandoiu.
Sursa: NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026