Mihai Rohan (Carpatcement): Nu exista un parteneriat intre mediul privat si stat
Data publicarii: 22-11-2012 | Afaceri
Statul este primul care genereaza blocajul financiar prin neplata facturilor la timp sau cu mare intarziere, iar, in prezent, nu exista un parteneriat intre mediul privat si stat, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, Mihai Rohan, presedinte Carpatcement Holding.
"Statul este primul care isi bate joc de noi, in sensul ca nu plateste lucrarile. Se fac lucrari si pe urma ne spune ca nu are bani. Toata lumea intra ori in insolventa, ori in faliment, unul dupa altul, ca la domino. Noi, cei mai mari, mai rezistam un pic, dar cei mai mici, multi dintre ei s-au dus si erau oameni seriosi, care, de buna intentie, au lucrat corect. Statul este primul care genereaza blocajul financiar prin neplata facturilor la timp sau cu mare intarziere. Exista, in domeniul nostru, o coruptie mare in acordarea contractelor si o netransparenta evidenta care deranjeaza pe toata lumea, de la constructorii mici pana la cei mari. Se acorda lucrari mari, unor constructori mari care nu au utilaje. Ele (contractele n.r.) s-au dus pe santiere, dar au deschise 12 sau 13 santiere fiecare, subcontracteaza, cei mici nu au utilaje, nu au sisteme de management, nu au sisteme de calitate si lucrarile ies de proasta calitate, din pacate, cu intarziere mare si de proasta calitate", a spus Rohan.
Potrivit acestuia, mediul privat este deranjat de lipsa unui mediu economic stabil si predictibil.
"Nu ne deranjeaza atat impozitele si taxele mari, nu ne deranjeaza atat TVA mare. Sigur, ne deranjeaza, dar il suportam pana la urma. Ne deranjeaza instabilitatea legislativa, instabilitatea deciziilor, incoerenta deciziilor si schimbarea lor peste noapte, inclusiv a Codului Fiscal, uneori cu buna intentie, uneori cu dorinta de a aduna mai mult la visteria statului. Nimeni nu se mai gandeste la "gaina cu ouale de aur" si toata lumea ii fura ouale. Incet, incet, nu o sa mai aiba ce sa fure pentru ca noi suntem aproape vlaguiti, industria vorbesc, constructiile sunt extraordinar de lovite, caderea de 40-45% sigur ca a afectat pe multa lume si vedem cate insolvente sunt in domeniul nostru. Ne deranjeaza ca nu exista un organism de monitorizare la modul in care ministerele implementeaza programul Guvernului. Vedem si programele partidelor care sunt foarte frumoase si, declarativ, superbe, dar dupa ce vin la guvernare am impresia ca le pun undeva intr-un sertar, nimeni nu se mai uita la ele si toata lumea merge cu roata care e in inertie", a explicat Rohan.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene