China ar putea cumpara tot AURUL din lume
Data publicarii: 04-03-2013 | International
Rezervele valutare ale Chinei au crescut de peste sapte ori incepand din 2004 si sunt in prezent de doua ori mai mari decat suma necesara pentru a cumpara aurul detinut de toate bancile centrale din lume.
La sfarsitul anului trecut, rezervele valutare ale Chinei se situau la 3.300 de miliarde de dolari. In 2004, fondurile in moneda straina detinute de guvernul de la Beijing au depasit prima data valoarea metalului galben aflat in subsolurile bancilor centrale, precizeaza Bloomberg.
Comparativ cu 2004, pretul aurului a urcat pe piata internationala de 2,6 ori pana la sfarsitul lunii februarie, in timp ce detinerile inregistrate s-au modificat doar usor, potrivit datelor FMI si Consiliului Mondial al Aurului. In decurs de opt ani, din 2004 pana in 2012, rezervele valutare ale Chinei au sporit de 7,2 ori, subliniaza Bloomberg.
In intervalul de referinta, celelalte trei mari economii emergente ale lumii - Brazilia, Rusia si India -, au consemnat insumat un avans de circa 4 ori, la 1.100 miliarde de dolari. Dolarii ajunsi in China in urma schimburilor comerciale sunt vanduti bancilor, care ii vand mai departe bancii centrale, sporind astfel rezervele. Procesul a fost alimentat de exporturi, China depasind in 2009 Germania pentru a deveni cel mai mare exportator din lume.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Aproape 55% dintre angajatii romani se simt obositi sau suprasolicitati saptamanal
- Piata industriala si logistica a incetinit cu 30% in primele noua luni, dupa anul record 2025
- 15.000 de clienti ING Bank Romania au deschis cont prin platforma de investitii ING Invest
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO
- Deloitte a asistat OMV Petrom pentru doua proiecte de hidrogen verde la Petrobrazi, finantate prin PNRR
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II