Zapp: ANRC sprijina duopolul pe piata de telefonie mobila
Data publicarii: 27-10-2006Initiativa de saptamana trecuta vine dupa ce ANRC a impus in aceasta vara reducerea tarifelor de interconectare pentru cei doi operatori dominanti pe piata telefoniei mobile, care sunt obligati sa le micsoreze gradual, cu 11,3% in fiecare din cele patru etape, de la 1 septembrie 2006 pana la 1 ianuarie 2009.
Nivelul la care vor ajunge tarifele la finele acestei perioade este de 5,03 eurocenti pe minut, fata de 8,31 eurocenti pe minut in luna iulie, si corespunde costurilor eficiente, permitand totodata recuperarea investitiilor cu o marja rezonabila de rentabilitate, potrivit datelot ANRC.
"Propunerea ANRC este neprofesionala si sfideaza orice reguli de protejare a investitiilor prin conturarea unui cadru de reglementare imprevizibil pentru toti jucatorii de pe piata. Zapp nu-si poate explica cum astfel de masuri cu impact semnificativ pot fi modificate imediat dupa adoptare. Este anormal ca, odata ce o decizie este luata cu intarzieri de ani de zile, ANRC sa isi schimbe pozitia la numai cateva saptamani dupa ce a fost adoptata in mod oficial, mai ales cand obiectul acesteia are un impact semnificativ asupra planurilor de afaceri ale operatorilor si, in consecinta, asupra utilizatorilor finali", se arata intr-o pozitie oficiala a operatorului Zapp, remisa redactiei NewsIn.
Reprezentantii autoritatii de reglementare au explicat in repetate randuri ca decizia de a intarzia cu un an reduderea tarifelor de interconectare pentru operatorii dominanti este efectul unor intarzieri in reducerea acestor tarife la nivel european.
In lipsa unei armonizari, operatorii romani ar fi pusi in situatia de a subventiona operatorii straini, prin practicarea unor tarife mai mici decat media europeana, iar amanarea cu un an nu inseamna in nici un caz anularea acestei reduceri, au mai precizat reprezentantii institutiei.
Reprezentantii Zapp considera nefondat argumentul autoritatii de reglementare care leaga amanarea reducerii tarifelor de interconectare cu anumite intarzieri la nivel comunitar, se mai arata in comunicatul companiei.
"ANRC sustine ca tarifele de interconectare sunt mai mari decat in cele mai multe (dar nu in toate) dintre tarile europene. Aceste sustineri nu sunt fondate deoarece tarifele platite de utilizatorii finali din alte tari sunt mai mari, ceea ce face ca pe acele piete competitia sa nu fie distorsionata. Principalul motiv pentru care in Romania avem in continuare un duopol foarte puternic, cu aproximativ 95% cota de piata, este ca cei doi operatori GSM practica tarife foarte mici pentru abonatii proprii concomitent cu practicarea unor tarife de intreconectare foarte mari pentru ceilalti operatori si implicit pentru abonatii acestora" se mai arata in comunicatul Zapp.
Sursa: NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romania a depasit 5 milioane de metri patrati de retail modern, dar ramane sub media regionala
- Romania a platit aproape un miliard de euro pentru plasticul nereciclat in mai putin de cinci ani
- Studiu: Aproape o treime dintre romani ignora riscurile financiare legate de locuinta
- Comisia Europeana si ANAF intensifica atentia asupra taxarii persoanelor cu averi mari
- Sapte din zece companii din Romania nu sunt pregatite pentru controalele fiscale digitale
- Aproape 55% dintre angajatii romani se simt obositi sau suprasolicitati saptamanal
- Piata industriala si logistica a incetinit cu 30% in primele noua luni, dupa anul record 2025
- 15.000 de clienti ING Bank Romania au deschis cont prin platforma de investitii ING Invest
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO
- Deloitte a asistat OMV Petrom pentru doua proiecte de hidrogen verde la Petrobrazi, finantate prin PNRR
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie