Cipru va primi prima transa din imprumut in luna mai
Data publicarii: 25-03-2013 | Finante-Banci
Cipru va primi prima transa din imprumutul international de salvare, in valoare de 10 miliarde de euro, in luna mai, a declarat, luni, Klaus Regling, directorul general al Mecanismului European de Stabilitate (MES).
Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar International (FMI), a anuntat ca va recomanda institutiei sa participe la planul de ajutor, insa nu a precizat suma pe care o va oferi, relateaza Le Figaro.
Jeroen Dijsselbloem, presedintele grupului ministrilor europeni de Finante, care a aprobat acordul, a precizat ca Ciprul va primi 4,2 miliarde de euro.
Potrivit acordului, toate depozitele bancare de peste 100.000 de euro vor fi impozitate, urmand ca cele sub acest nivel sa fie garantate. Prin urmare, o mare parte a pierderilor va fi suferita, de fapt, de firmele si persoanele fizice straine.
Cipru scapa de faliment - 10 miliarde de euro, ajutor international
De asemenea, a doua cea mai mare banca cipriota, Laiki, va fi separata in doua entitati, activele "bune" fiind fuzionate, in cele din urma, cu Banca Ciprului.
Dijsselbloem a adaugat ca este "convins" ca noua intelegere este mai buna pentru ciprioti decat cea initiala, care prevedea taxarea tuturor depozitelor bancare si care fusese respinsa de parlament.
Un element cheie al taxei pe depozitele de peste 100.000 de euro este faptul ca nu va fi nevoie de votul parlamentului, un lucru cerut de FMI.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026
- Legea 239/2025 inaspreste conditiile pentru plata dividendelor si restituirea imprumuturilor catre actionari
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale