Zapp isi muta sediul si deschide un call-center
Data publicarii: 30-10-2006
Zapp, al patrulea operator pe piata locala dupa numarul de clienti, va avea un nou sediu incepand din primavara viitoare. Operatorul de telefonie a inchiriat 10.000 mp prin intermediul Eurisko, in doua dintre cele mai importante proiecte de birouri lansate in acest an: S.Park si Sema Parc. Suprafata tranzactionata face obiectul a trei contracte, doar o parte din cei 10.000 mp fiind ocupabili imediat.
Compania isi va stabili sediul central in S.Park, proiectul dezvoltat in parteneriat de firma romaneasca ACMS si developerul de origine olandeza ING Real Estate, in zona de centru-nord a Capitalei, langa Casa Presei Libere. Zapp a inchiriat aici o suprafata de 2.400 mp, respectiv jumatate din etajul cinci al centrului de afaceri.
"Zapp s-a impus pe piata telecom prin tehnologiile de ultima ora oferite clientiilor sai, iar pentru noul sediu nu putea sa iasa din aceasta linie," spune Catalina Jigman, manager al Departamentului de Birouri de la Eurisko.
Proiectul este format din patru corpuri de cladire, asezate paralel si unite transversal, formand doua litere H interconectate. La momentul finalizarii, centrul de afaceri va avea o suprafata neta de 30.000 mp, distribuiti pe opt niveluri, dintre care doua subsoluri vor fi rezervate parcarii.
Complexul se poate lauda astfel cu un parcaj de peste 400 de locuri subterane, mult peste media oferita la ora actuala in piata. |n acest moment, aproape jumatate din suprafata S.Park este deja contractata. Banca olandeza ING este chiriasul principal, cu 9.400 mp, iar firma de avocatura CMS Cameron McKenna a luat 2.100 mp.
Call-center in vecinatatea Vodafone
Pentru acivitatile de tip "call-center", Zapp a ales oferta din cadrul Sema Parc, unde a inchiriat 7.600 de mp. Sema Parc reprezinta cea mai mare dezvoltare imobiliara anuntata in acest an si va cuprinde o zona de birouri, una comerciala si una rezidentiala, toate pe o arie de 42 de hectare. Parcul de afaceri va fi format din trei tipuri de cladiri: cele de tip urban ("city buildings") situate la fatada, cladiri tip curte interioara ("courtyard") si tip "pavillion".
Prima faza prevede constructia a doua imobile cu suprafata total construita de 49.500 mp. Zapp va fi chiriasul principal pentru cladirea de tip curte interioara ("courtyard building"). "Sema Parc se prefigureaza ca un parc preferat de companiile ce activeaza pe piata de IT si telecom. Localizarea in vecinatatea campusului studentesc, unde se afla forta de munca targetata de aceste companii, precum si accesul facil la mijloacele de transport in comun sunt doua puncte forte din acest punct de vedere", explica Florin Tirla, senior broker la Departamentul Comercial si consultantul acestei tranzactii.
River Invest, dezvolatorul general al proiectului imobiliar Sema Parc din Bucuresti, situat in zona Regie, a vandut primele doua cladiri de birouri, inca din faza de constructie. Contractul a fost incheiat in urma cu o saptamana, cumparatorul fiind fondul austriac de investitii Europolis. Valoarea tranzactiei, de 90 de milioane de euro, reprezinta cea mai mare valoare de pe piata imobiliara locala.
Zapp este una dintre cele mai vechi prezente pe piata autohtona a telecomunicatiilor. Istoria sa incepe cu 13 ani in urma, cand Telemobil opera sub numele Telefonica Romania prima retea de telefonie mobila din tara noastra. Preluarea companiei de catre grupul Inquam, in anul 2000, a insemnat pentru Telemobil intrarea in era digitala, promovandu-se in premiera mondiala tehnologia CDMA2000, in banda de 450 MHz.
Astfel, Zapp a devenit, in decembrie 2001, singurul operator din Romania care ofera servicii de comunicatii complet integrate, dezvoltate pe o retea de ultima generatie. Firma este in continuare axata pe serviciile de "business" si pune mai putin accent pe furnizarea de servicii populare in randul consumatorilor, aproximativ 80% dintre clientii sai provenind din randul companiilor. Anul trecut, veniturile firmei au fost de 98 de milioane de euro, potrivit datelor comunicate de companie.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale