China: Femeile ajung din urma barbatii in achizitionarea de produse de lux
Data publicarii: Astazi, 03-11-2006
Femeile din China cheltuiesc sume de bani apropiate de cele investite de barbati in bunuri de lux, deoarece devin din ce in ce mai independente din punct de vedere economic, au declarat, joi, surse industriale, in cadrul unui summit al industriei produselor de lux, relateaza Reuters. Studiile arata ca, pe masura ce venituri cresc si clasa de mijloc se extinde in China, consumatorii din Shanghai, cel mai mare si mai bogat oras chinez, cheltuiesc din ce in ce mai mult pe produse de lux, ca, de altfel, toti locuitorii oraselor din China.
"Barbatii au fost, in mod traditional, considerati principalii consumatori, iar in 2001 trei din patru consumatori erau barbati", a declarat presedintele companiei LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton, cel mai mare grup pentru produse de lux, cu o gama de produse care merge de la parfumuri la sampanie, Emmanuel Prat. Acesta a adaugat ca "acum, cand femeile devin din ce in ce mai independente din punct de vedere financiar, acestea cheltuiesc mai mult pentru produse de lux si au un mare potential de cumparare".
"Pana de curand, 90% din cheltuielile pentru bunuri de lux din China erau efectuate de barbati. Cumparatoarea moderna de produse de lux poate fi femeia de afaceri, o celebritate sau o nevasta bogata", a aratat un sondaj efectuat de specialistii companiei pentru studii de piata KPMG.
Femeia considerata, pana de curand, cea mai bogata persoana din China, este Cheung Yan, in varsta de 49 de ani si are o avere estimata la 3,4 miliarde de dolari,potrivit raportului anual Hurun.
Raportul KPMG a demonstrat ca persoanele interogate din Shangai, cunoscute pentru predispozitia pentru consum, au devenit "cele mai cinice fata de achizitionarea produselor de lux si cele care asociaza cel mai putin marcile de lux cu simbolurile unui anumit statut social". Aproape 70% dintre cei interogati pentru raportul KPMG in orasele medii au asociat succesul cu detinerea de produse de lux, in raport cu doar 55% dintre locuitorii din Shanghai.
Se estimeaza ca piata produselor de lux din China, care este, in prezent, al treilea mare consumator de produse de lux din lume, dupa Japonia si Statele Unite, sa creasca, anual, cu 20%, pana in 2008, pentru ca pana in 2015 sa se extinda, anual, cu cate 10%. In anul 2015, vanzarile ar putea ajunge la 11,5 miliarde de dolari, a mai aratat raportul KPMG.
Astfel, s-a estimat ca, peste noua ani, China sa consume aproape o treime din totalul mondial de bunuri de lux.
Sursa: NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Studiu EY: Cum pot companiile să transforme provocările transparenței salariale în avantaje competitive
- Studiu Revolut: Unul din trei români a pierdut bani după ce au urmat sfaturi din mediul online neverificate. 16% au pierdut până la 1.000 de euro din această cauză
- Timișorenii, nota 7,58 la testul „Siguranța Online
- Studiu Deloitte: în ciuda incertitudinii actuale, investitorii din Europa Centrală privesc cu optimism ultimele luni ale anului
- Directiva UE privind transparenta salariala – de cand produce efecte si ce informatii pune la dispozitia angajatilor
- RomInsolv lansează Evoloo, prima aplicație digitală de prevenire a insolvenței din România
- Generația Z din România rescrie regulile investițiilor: mai puțin imobiliare, mai mult piețe de capital
- Break-urile își mențin relevanța: aproape o cincime din vânzările online de mașini din Europa
- Stup, trei ani de sprijin pentru antreprenori: peste 800 de afaceri lansate în România
- Revolut Bank o numește pe Florina Moisei în rolul de Country Manager al sucursalei din Romania
- Majoritatea marilor investiții imobiliare în derulare sunt construite pe foste platforme industriale, multe orașe din țară oferind încă astfel de oportunități
- Reff & Asociatii | Deloitte Legal isi consolideaza echipa prin promovarea a 23 de avocati incepand din luna septembrie 2025
- EY România anunță șase noi directori în departamentul de Asistență Fiscală și Juridică și în cel de Audit și Servicii Conexe
- Deloitte Romania a asistat ROCA Investments in preluarea pachetului de 20% din actiunile Grupului Adrem
- Allianz-Țiriac a acoperit costuri de aproape 16 milioane de lei pentru riscurile petrecute în vacanțe și deplasări în afara țării în primele șase luni din 2025