Salariu mediu net, sub 250 de euro
Data publicarii: 07-11-2006
Castigul salarial mediu nominal net realizat a inregistrat o crestere de 2,3% in luna septembrie, acesta fiind insa in continuare mai mic decat echivalentul in lei a 250 de euro, titreaza Wall-Street.ro. In luna septembrie 2006, castigul salarial mediu nominal brut a fost de 1148 lei, cu 2,3% mai mare fata de luna precedenta, potrivit datelor comunicate de Institutul National de Statistica (INS). In acelasi timp, castigul salarial mediu nominal net realizat a fost de 860 lei (244,36 euro), in crestere fata de luna precedenta cu 19 lei (+2,3%).
Valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net s-au inregistrat in activitatile de intermedieri financiare (2297 lei), iar cele mai mici in prelucrarea lemnului si a produselor din lemn, cu exceptia mobilei (523 lei).
Indicele castigului salarial real pentru luna septembrie 2006 fata de luna precedenta, calculat ca raport intre indicele castigului salarial nominal net si indicele preturilor de consum, a fost de 102,2%.
Fluctuatiile salariale din decursul unui an sunt determinate, in principal, de de acordarea celui de al 13-lea salariu si a primelor de sarbatori (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenteaza cresterile sau scaderile in functie de perioada in care sunt acordate, conducand, in cele din urma, la estomparea fluctuatiilor castigului salarial lunar la nivelul intregului an.
Potrivit INS, cresteri ale castigului salarial mediu net, in luna septembrie 2006 fata de luna precedenta, s‑au inregistrat in sectorul bugetar (administratie publica, invatamant, sanatate si asistenta sociala) ca urmare a aplicarii prevederilor Ordonantei nr. 3/2006 privind cresterile salariale din anul 2006, etapa a doua (cu 6% incepand cu data de 1 septembrie 2006).
Pe diferite sectoare economice, cresterile castigului salarial mediu net, in luna septembrie 2006 fata de luna precedenta, s-au datorat, in principal, acordarii de prime sau realizarii de productii mai mari, dupa cum urmeaza:
- cea mai mare crestere (peste 15% fata de luna precedenta) s-a inregistrat in extractia hidrocarburilor si servicii anexe.
- cresteri intre 5% si 10% s-au inregistrat in activitatile: fabricarea substantelor si a produselor chimice, prelucrarea titeiului, cocsificarea carbunelui si tratarea combustibililor nucleari, industria mijloacelor de transport rutier, industria de mijloace ale tehnicii de calcul si de birou, transporturi pe apa.
- cresteri mai mici (intre 1% si 5%) au fost in: industria de masini si aparate electrice, hoteluri si restaurante, prelucrarea lemnului si a produselor din lemn si pluta, cu exceptia mobilei si in comert
Scaderile fata de luna precedenta ale castigului salarial mediu nominal net din unele activitati au fost determinate, in principal, de acordarea de prime in luna anterioara sau de realizarea unei productii mai mici.
Castigul salarial mediu net a scazut cu 15,3% in industria miniera si cu 6,2% in activitatea de asigurari.
Scaderi cuprinse intre 1% si 5% s-au inregistrat in activitati precum industria altor mijloace de transport, activitatile de posta si curier, activitatile anexe si auxiliare de transport, productia si furnizarea de energie electrica si termica si gaze si apa.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026
- Legea 239/2025 inaspreste conditiile pentru plata dividendelor si restituirea imprumuturilor catre actionari
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro