Asigurarea RCA se va scumpi masiv
Data publicarii: 23-04-2014 | Finante-BanciCazurile de neplată a daunelor pe piața asigurărilor auto în România ar putea deveni din ce în ce mai rare dacă autoritățile continuă politica de sancționare a celor care au astfel de probleme.
Reversul medaliei este însă o creștere a prețurilor care, pe medie, va depăși 20%-25%, dar care ar putea ajunge și până la 50% în cazul șoferilor care se încadrează în zone de risc ridicat. Punerea Astra Asigurări sub administrare specială și, implicit, schimbarea strategiei de piață a celei mai mari societăți de asigurare din România echivalează cu eliminarea unuia dintre cei trei jucători care au practicat prime de asigurare cu mult sub nivelul mediu al pieței. Mai mult, Euroins, o altă societate recunoscută ca având prețuri foarte mici, se află în vizorul ASF și a anunțat și o majorare semnificativă de capital.
Nu în ultimul rând, Carpatica Asig, societatea care completeză grupul firmelor ce domină, ca volum al contractelor, zona asigurărilor RCA și a celor de locuință, este zguduită de problemele penale ale patronului și ale unor foști directori și membri ai Consiliului de Administrație. Niciuna dintre cele trei nu își va mai permite să mizeze pe prime de asigurare cu mult sub media pieței fără a risca fie pierderi uriașe, fie noi sancțiuni.
Explicația fenomenului este simplă și o regăsim chiar în concluziile ASF, respectiv, DNA. Toate cele trei societăți au fost acuzate că, în diferite forme, au înregistrat deficite în ceea ce privește constituirea de rezerve ori plasarea în reasigurare. Cu alte cuvinte, cele trei își permiteau să vândă mai ieftin decât restul jucătorilor și pentru că puneau deoparte pentru eventualele daune ce urmau a le plăti mai puțini bani decât cere legea. Erau mai ieftine, dar mai puțin sigure. în cazul Astra, de exemplu, daunele erau subestimate cu mai bine de 40%, potrivit raportului ASF, iar în cazul Carpatica Asig, rechizitoriul DNA vorbește de o acoperire de doar 40% prin reasigurare. Prima dintre cele trei care a anunțat că își va majora capitalul (practic, și-l dublează) este Euroins, societatea care anul trecut și-a pierdut temporar dreptul de a mai vinde RCA tocmai pentru că avea probleme cu plata daunelor. Cel mai probabil, îi va urma Astra, despre care raportul ASF spune că ar avea nevoie de un plus de capital de circa 70 de milioane de euro. O astfel de majorare înseamnă costuri suplimentare pentru asigurător, iar aceste costuri vor trebui recuperate de la clienți. „Dacă Astra şi celelalte companii care practică tarife mici vor fi nevoite să îşi majoreze capitalul cu o sumă foarte mare, în urma acţiunilor ASF, piaţa ar putea suporta o creştere de 20% a tarifelor“, spune Bogdan Andriescu, președintele uniunii reprezentative a brokerilor din asigurări.
Continuarea, in Capital.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026
- Legea 239/2025 inaspreste conditiile pentru plata dividendelor si restituirea imprumuturilor catre actionari
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025