Frigiderele se muta pe internet
Data publicarii: 18-11-2006
Ce cumpara romanii de pe nett "Electrocasnicele ocupa primul loc in topul vanzarilor prin domo.ro si sunt urmate de produsele audio-video si apoi de IT&C", a precizat Gabriela Mandrea, directorul de marketing al retailerului Domo.
De trei ori crestere
Piata romaneasca a comertului electronic, adica a tranzactiilor efectuate prin intermediul internetului de situri autohtone si pentru clienti locali, este estimata de principalii actori la 60 de milioane de euro in acest an, cam de trei ori mai mult decat anul trecut.
Si aceasta in conditiile in care comertul on-line este doar in parte virtual, pentru ca prea putini dintre comercianti si-au pus la punct un sistem de plata electronic si mult mai putini clienti il folosesc.
"Exista inca teama consumatorilor de a utiliza plata cu card in mediul on-line, desi ele sunt foarte bine securizate. Apoi, costurile pentru comerciantii on-line sunt inca extrem de mari, ceea ce face aceste sisteme prohibitive", apreciaza fondatorul Flamingo, Marius Ghenea, care a inceput de curand o afacere pe internet.
Retail contra e-tail
Avantajele unui magazin on-line fata de cel off-line sunt semnificative. Magazinele virtuale sunt deschise si pot fi accesate non-stop, iar clienti pot fi, teoretic, toti cei sase milioane de utilizatori romani de internet. Costurile sunt pana la 70% mai mici decat cele pe care le presupune un magazin traditional, spun antreprenorii din internet.
"Deschiderea unui magazin on-line ajunge la 1.400 de euro, iar costul fix lunar al operarii magazinului virtual se ridica la 100 de euro", a precizat Marius Dosinescu, managerul companiei Avantaj Net, care asigura servicii de web design, consultanta si promovare pentru magazinele virtuale autohtone.
"Vitrina" unui magazin on-line poate stoca mai multe produse decat cea a magazinului, iar retailerii practica pe internet preturi cu cateva zeci de procente mai mici decat in cel traditional.
80% amatorism
Conform serviciului de monitorizare a traficului on-line, trafic.ro, cele mai vizitate extensii pe web ale unor retaileri traditionali sunt dol.ro (magazinul virtual al lantului de papetarie si birotica Diverta), do-shop.ro (Depozitul de Calculatoare), flamingo.ro sau domo.ro, ale caror rate de accesari depasesc 2.000 de vizitatori pe zi.
Potrivit managerului DivertaOnline, vanzarile site-ului au totalizat in anul trecut cam 5% din totalul lantului de librarii, adica aproape 100.000 de euro. Pe de alta parte, exista pe internet si magazine care nu functioneaza decat in off-line.
Emag.ro si okazii.ro, ambele realizate dupa modelele celebrelor portaluri americane Ebay sau Amazon, sunt lideri in e-commerce-ul autohton. Emag, primul magazin on-line romanesc, a trecut de pragul de 100.000 de vizitatori saptamanal.
"Avem zilnic 700-800 de solicitari, dintre care multe se transforma in comenzi ferme. Vom incheia anul cu venituri de aproximativ 30 de milioane de euro", ne-a declarat Radu Apostolescu, directorul executiv al Emag.
Exemplul este insa dintre cele mai fericite. Dintre cele mai bine de 1.000 de site-uri care practica e-commerce doar 20% au o activitate constanta si cifre de afaceri care depasesc un milion de dolari.
Citeste tot articolul in Evenimentul Zilei
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Studiu Deloitte: 2/3 din companii invoca lipsa de experienta a noilor angajati, in timp ce posturile de incepatori sunt preluate de AI
- TBI Bank urmează să fie achiziționată de Advent International
- Revolut a publicat raportul anual pentru 2024
- Încurajați de performanța în creștere a pieței hoteliere din București, investitorii vor construi circa 1.000 de camere de hotel noi până în 2027
- BT: Finantare pentru Simtel pentru finalizarea unui parc fotovoltaic in Giurgiu
- UNSICAR: Checklist de siguranță în vacanța de Paște
- Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025
- #DreptulLaBanking: Protejează-ți datele financiare de Paște
- Studiu EY: Listările publice globale în T1 2025: între provocări și incertitudini
- Divizia de Property Management a Colliers preia administrarea cladirii de birouri Victoria Center
- Piața centrelor de date din România este în etapa gain momentum
- Salt Bank aniversează un an de la lansare cu un nou record: peste 500.000 de clienți
- Studiu EY: Companiile se vor confrunta cu schimbări majore ale politicilor fiscale și comerciale la nivel global
- Skanska a semnat vanzarea cladirii de birouri Equilibrium 1 catre fondul de investitii Gordiusz Private Equity
- EY-Parthenon a asistat acționarii Forza Rossa și British Motors în vânzarea dealerilor auto Ferrari și Aston Martin în România