Leii se ieftinesc înainte de actualizarea ratelor la credite
Data publicarii: 16-06-2014 | Finante-BanciClienţii cu credite în lei ale căror dobânzi urmează să fie ajustate peste două săptămâni ar urma să plătească rate mai mici chiar şi cu câteva zeci de lei dacă trendul de reducere a costului leilor conturat în ultima lună va continua.
Indicatorul Robor la 3 luni, utilizat ca referinţă pentru stabilirea dobânzilor la credite de retail în lei, a ajuns la 2,4% pe an, un minim al ultimelor patru luni, fiind cu peste o jumătate de punct procentual sub nivelul din martie, când a avut loc ultima ajustare a dobânzilor. Practic, pentru un client cu un credit ipotecar de valoare medie (200.000 de lei) contractat pe 30 de ani, rata lunară va scădea cu cel puţin 75 de lei faţă de nivelul stabilit în luna martie.
Analiştii cred că dobânzile monetare şi implicit costul creditelor vor coborî în continuare pe fondul unui exces de lichiditate pe piaţă. „Condiţiile de lichiditate vor înregistra îmbunătăţiri vizibile datorită rambursărilor de titluri de stat în trimestrul al treilea“, crede Vlad Muscalu, economistul-şef al ING Bank.
Ieftinirea leilor urmează să aibă un impact real asupra clienţilor în condiţiile în care majoritatea contractelor au setată ca dată de ajustare a dobânzilor finalul lunii iunie.
SURSA: ZF.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Bank of America depaseste asteptarile in T1: profit in crestere cu 17% si venituri peste estimari
- Inflatia revine pe crestere in martie: urca la 9,9%, pe fondul scumpirilor generalizate
- Schneider Electric a testat modelul AI agentic NVIDIA Nemotron pentru managementul alarmelor
- Oboseala schimbarii loveste angajatii: companiile cauta echilibrul intre viteza, AI si capital uman
- Aderarea Romaniei la OCDE: pas strategic major cu impact asupra investitiilor si costurilor de finantare
- Studiul EY Consumer Index 2026, editia de Paste: romanii devin mai calculati si mai informati cu cheltuielile de Paste
- Hidroelectrica incepe reumplerea lacului Vidraru si publica rezultatele financiare pentru 2025
- Avertisment: Romanii, vizati de un nou val de frauda online care foloseste imaginea presei si a persoanelor publice
- Oracle taie mii de locuri de munca pentru a finanta expansiunea agresiva in AI
- Masinile electrice pot contribui la stabilizarea retelei electrice de distributie a Europei. Este Romania pregatita?
- Opinie Deloitte: Antreprenorii Romaniei - motor de crestere a competitivitatii economice
- Opinie Deloitte: Adoptarea IFRS in Romania - cand raportarea financiara devine oportunitate strategica
- Schneider Electric colaboreaza cu NVIDIA pentru a dezvolta modele validate dedicate fabricilor AI la scara de gigawati
- Studiu Deloitte: costurile de constructie si achizitionarea terenurilor, principalele preocupari ale dezvoltatorilor imobiliari din Europa Centrala, inclusiv Romania
- Dupa un excedent istoric, China anunta masuri pentru echilibrarea comertului si atragerea investitiilor straine