Zona euro-plus va fi formată din zona euro şi România
Data publicarii: 25-06-2014 | Finante-BanciExperţii Băncii Naţionale a României vor lucra împreună cu cei europeni pentru a stabili calea pe care o va urma România către Uniune Bancară, având în vedere că nu există nicio experienţă în acest sens, a declarat marţi viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, în cadrul unei conferinţe de profil.
Potrivit sursei citate, această cale va fi urmată, ulterior, şi de alte ţări care vor intra în acest mecanism.
'Nu există nicio experienţă în acest sens, în nicio ţară europeană, nici la Banca Centrală Europeană, de aceea, fiind primul caz, lucrăm împreună cu BCE. A existat o consultare instituţională şi a existat şi o consultare personală între guvernator şi preşedintele Draghi (Mario Draghi, preşedintele BCE - n.r.) în care s-a stabilit că este foarte bine ca, în loc de o comunicare formală între cele două instituţii, să lucrăm împreună pentru a descoperi o cale pe care apoi sperăm, şi speră şi BCE, să meargă şi alte ţări din afara zonei euro care, ca şi noi, sunt obligate prin tratatul de aderare să adopte euro şi implicit, să intre în Uniunea Bancară', a explicat Bogdan Olteau.
El a mai spus că decizia a fost deja luată de factorul politic, iar BNR va fi responsabilă cu procesul de integrare.
'Decizia (de aderare la Uniunea Bancară - n.r.) a fost luată şi anunţată de către cei care aveau prerogativele să o facă. Noi, Banca Naţională, suntem într-o foarte mare măsură responsabili de transpunerea acestei decizii în realitate. Paşii presupuşi nu sunt simpli: pe de o parte avem evaluarea activelor băncilor care este în curs de derulare, iar pe de altă parte o reformă instituţională legislativă extrem de complexă care presupune un transfer de suveranitate din România înspre acea parte a Uniunii Europene care decide să fie parte a Uniunii Bancare, o nouă zonă euro-plus. Foarte onorant pentru România este că, probabil, iniţial zona euro-plus va fi formată din zona euro şi România. Este posibil ca ulterior să se alăture şi alte ţări din afara zonei euro. Deocamdată suntem singurii care şi-au manifestat această intenţie de a adera la Uniunea Bancară atât de rapid', a explicate Olteanu.
Oficialul BNR a adăugat că România trebuie să transforme întreaga legislaţie bancară, astfel încât prerogativele respective să poată reveni structurilor europene în măsura în care legislaţia europeană o prevede.
SURSA: Economica.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica