Presedintele Iohannis a solicitat BEI asistenta tehnica pentru Romania
Data publicarii: 10-02-2016 | EconomiePresedintele Klaus Iohannis a primit marti, la Palatul Cotroceni, vizita delegatiei Bancii Europene de Investitii (BEI), conduse de seful BEI, Werner Hoyer, context in care a solicitat institutiei europene asistenta tehnica pentru Romania si a mentionat importanta crearii unei Banci de Dezvoltare pentru facilitarea marilor proiecte de investitii.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, în cadrul întrevederii au fost prezentate rezultatele cooperării economice dintre România și BEI, în situația în care anul 2015 a consemnat totuși o reducere a finanțării contractate. În acest context, conducerea Băncii s-a arătat încrezătoare că nivelul finanțării va reveni rapid, pe fondul concretizării mai multor proiecte rămase nefinalizate.
În comunicat se mai arată că subiectul predilect al cooperării dintre România și Banca Europeană de Investiții vizează dimensiunea investițională a "Planului Juncker", derulat prin Fondul European pentru Investiții Strategice (FEIS).
"La solicitarea președintelui României, conducerea BEI a oferit întreaga sa disponibilitate pentru a susține România prin asistență tehnică, expertiză asigurată de specialiștii Băncii în țara noastră", se precizează în comunicat.
Președintele Klaus Iohannis a menționat importanța creării unei Bănci de Dezvoltare, ca vehicul investițional menit să faciliteze finanțarea marilor proiecte de investiții, subiect în legătură cu care conducerea BEI și-a anunțat, de asemenea, suportul tehnic.
Discuțiile au vizat și cadrul legislativ național al parteneriatului public-privat și modalitățile în care acesta poate fi îmbunătățit, precum și nevoia de implicare consistentă a sectorului privat în acest tip de proiecte.
"În contextul economic actual, în care România înregistrează o creștere economică robustă, conducerea Băncii Europene de Investiții a evidențiat nevoia continuării reformelor structurale, astfel încât să fie asigurat un cadru cât mai competitiv pentru evoluțiile economice viitoare", se mai arată în comunicat.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Aproape 55% dintre angajatii romani se simt obositi sau suprasolicitati saptamanal
- Piata industriala si logistica a incetinit cu 30% in primele noua luni, dupa anul record 2025
- 15.000 de clienti ING Bank Romania au deschis cont prin platforma de investitii ING Invest
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO
- Deloitte a asistat OMV Petrom pentru doua proiecte de hidrogen verde la Petrobrazi, finantate prin PNRR
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II