Consiliul Concurentei investigheaza un posibil cartel pe piata masei lemnoase
Data publicarii: 11-02-2016 | EconomieConsiliul Concurentei a efectuat, marti si miercuri, inspectii inopinate la sediile a patru companii care activeaza pe piata masei lemnoase, precum si la doua directii silvice, existand suspiciunea unor intelegeri intre acesti agenti economici, a declarat, joi, presedintele institutiei, Bogdan Chiritoiu, prezent la conferinta PRIA Competition.
Firmele anchetate sunt Kronospan România SRL, Kronospan Sebeș SA, Alredia SRL și Lacul Codrilor SRL, iar direcțiile silvice sunt cele din Alba și Hunedoara.
Chirițoiu a precizat că instituția pe care o conduce a demarat în acest an o investigație privind posibile înțelegeri între cele patru firme privind împărțirea pieței și a surselor de aprovizionare, precum și adjudecării lemnului la un preț minimal în cadrul licitațiilor organizate de cele două direcții silvice.
"Studiul pe care îl derulăm pe piața lemnului indică faptul că există disfuncționalități în acest sector, mai ales în ceea ce privește organizarea licitațiilor. În acest context, analizăm cu atenție cazurile în care au existat licitații cu puțini participanți, precum și cele la care prețul de adjudecare a fost foarte scăzut", a precizat Chirițoiu.
Documentele ridicate cu prilejul inspecțiilor se află în analiza autorității române de concurență, în cadrul procedurilor specifice investigației. Inspecțiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigației, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunțare a Consiliului Concurenței în ceea ce privește existența unei încălcări a Legii concurenței.
Reprezentanții Concurenței au amintit că, în luna august 2015, în raportul preliminar al studiului derulat pe piața lemnului, Consiliul a făcut o serie de recomandări pentru îmbunătățirea mediului concurențial în acest sector. Studiul continuă cu analiza tuturor structurilor și mecanismelor de funcționare a pieței primare a lemnului și identificarea eventualelor disfuncționalități de natură concurențială.
Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a participat, joi, la conferința PRIA Competition, în cadrul căreia s-au dezbătut noutățile legislative în ceea ce privește concurența, precum și analize și studii de caz ale celor mai importante investigații de concurență de anul trecut.
Conferința, organizată de PRIA Events, reprezintă cel mai important eveniment dedicat concurenței și aduce laolaltă reprezentanți ai Consiliului Concurenței și ai altor autorități ale statului, reprezentanți ai camerelor de comerț și ambasadelor, reprezentanți din domeniul energetic, retail, telecom, sectorul bancar și piața farmaceutică.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Aproape 55% dintre angajatii romani se simt obositi sau suprasolicitati saptamanal
- Piata industriala si logistica a incetinit cu 30% in primele noua luni, dupa anul record 2025
- 15.000 de clienti ING Bank Romania au deschis cont prin platforma de investitii ING Invest
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO
- Deloitte a asistat OMV Petrom pentru doua proiecte de hidrogen verde la Petrobrazi, finantate prin PNRR
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II