Ghetea: bancile in dificultate
Data publicarii: 24-11-2006
Cauza? Restrictiile impuse de banca centrala la acordarea de imprumuturi, aflam dintr-un interviu acordat cotidianului Evenimentul Zilei de Radu Ghetea. Ghetea este "seful" bancherilor din Romania daca ne gandim ca, de ani buni, este presedintele Asociatiei Romane a Bancilor. Ghetea este insa si prim-vicepresedinte executiv al Alpha Bank. "Seful" bancherilor sustine ca restrictiile impuse de BNR institutiilor de credit le pune pe acestea, in continuare, in dificultate.
EVZ: Cum vor evolua bancile din Romania dupa integrare?
Radu Ghetea: Bancile se vor confrunta cu o competitie mult mai puternica. Pe de o parte, se va accentua competitia interna pentru atragerea a cat mai multor clienti de pe piata locala pentru ca si romanii vor dori mai multe odata cu aderarea la UE, iar, pe de alta parte, vor aparea mai vizibil elementele competitiei din afara tarii. Deja avem o serie de banci din strainatate care fac oferte pentru o serie de proiecte oferind dobanzi si conditii mult mai multe decat cele pe care le pot oferi bancile din Romania.
Bancile din Romania sunt supuse in continuare unor restrictii pe care le stim cu totii: rezerve obligatorii foarte mari, deci costuri ridicate pentru banci la atragerea de fonduri, fapt care le va pune in continuare in dificultate. Speranta mea este ca, in viitorul apropiat, BNR sa continue aceste masuri de relaxare pe care le-a inceput in urma cu doua saptamani si sa asistam la o egalizare a conditiilor pe care le au bancile romanesti vizavi de bancile din strainatate.
Cand ar putea fi ridicate restrictiile?
A ridica restrictii e mai usor decat a impune. Daca, pentru a implementa o restrictie, BNR are de obicei nevoie de cateva saptamani, luni (trebuie sa se adapteze bancile), pentru a ridica restrictii e simplu: de maine nu mai sunt restrictii.
Vorbeati despre proiecte finantate de banci din afara tarii. E vorba despre proiecte mari, nu?
Da. Dar sa nu uitam ca sunt banci din afara tarii care nu sunt prezente in Romania printr-o sucursala sau printr-o subsidiara. Dar acestea fac o activitate de finantare foarte agresiva atat pentru proiecte mari, cat si pentru finantarea retailerilor.
Da, dar dobanzile practicate la creditele de consum de catre retaileri sunt mult mai mari decat cele practicate de bancile romanesti. Pentru consumator nu apare nicio diferenta.
Consumatorul nu simte. Ceea ce este important este ca retailerul prefera sa ia banii de la o banca din strainatate decat de la o banca din Romania. Banca din strainatate nu se confrunta cu o rezerva minima obligatorie de 40a.
Exista posibilitatea ca romanii sa se imprumute de la bancile din afara?
Practic si teoretic pana acum nu exista aceasta posibilitate. Dupa 1 ianuarie 2007 sunt facilitate astfel de posibilitati, chiar daca distanta geografica ii va descuraja pe multi.
Adica vor trebui sa se deplaseze pana la banca...
Da. Prin corespondenta nu se prea dau credite.
In ultimul an, inflatia a scazut, dobanzile nu au mai scazut la fel de mult. De ce?
Este foarte simpla explicatia: atat timp cat banca centrala ofera dobanzi de 8,75% la depozitele pe care bancile le pot face la BNR, este normal sa existe o tentatie fireasca a bancilor de a nu micsora dobanzile la lei pentru creditele acordate. Sigur, nu se poate tine totul pe loc. Adica, sa zici eu fac numai atragerea de depozite de la populatie si plasamente la BNR.
Deoarece BNR ar putea intr-o zi, asa cum spuneam, sa renunte la pachetul acesta de masuri pe care-l are si sa spuna: de maine va dau 6a. Si atunci cel care a atras de la populatie depozite la care plateste 7% si 8% nu mai poate sa-si permita sa plaseze la BNR si va trebui sa plaseze in credite. Daca va uitati cu atentie, o sa vedeti ca bancile plaseaza in credite cu dobanzi mai mici decat cele pe care le practica BNR (8,755).
La credite pentru firme...
La credite. Cand spuneti credite, nu le luati in calcul numai pe cele pentru locuinta, cele de consum. Sunt mii de societati comerciale, si majoritatea au nevoie de finantari, si vin la banca sa ia credite in lei.
Citeste tot interviul in Evenimentul Zilei
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica