Achim Irimescu: Cautam solutii legale pentru rezolvarea revendicarilor fermierilor
Data publicarii: 23-03-2016 | EconomieCea mai mare parte a revendicarilor fermierilor au fost rezolvate, iar restul le analizam foarte serios si cautam solutii legale astfel incat acestea sa nu fie penalizate, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.
"Eu am avut multe reuniuni cu fermierii și cred că, în mare parte, revendicările au fost rezolvate, iar restul le analizăm foarte serios și căutăm soluții legale ca să nu fie penalizate. De exemplu, Legea 17 privind vânzarea terenurilor agricole pentru străini, nu o suspendăm ci venim cu amendamente ca să reglementăm mai bine domeniul. Legea cu etichetarea din sectorul laptelui depinde de Parlament, iar taxele de ambalaj de Ministerul Mediului. În ceea ce privește amânarea plății impozitelor până la plata subvențiilor, cred că este o treabă delicată și nu ține de ministerul nostru, dar o să vorbesc cu ministrul Finanțelor. Oricum subvențiile pentru crescătorii de animale le vom da până la sfârșitul lunii mai", a precizat Irimescu.
Câteva mii de fermieri au protestat miercuri, timp de aproximativ cinci ore, în Parcul Izvor și în fața Guvernului, iar principala nemulțumire a acestora este legată de faptul că nu și-au primit subvențiile.
Potrivit lui Claudiu Frânc, liderul Federației Crescătorilor de Bovine din România, fermierii solicită modificarea a cinci acte normative, eligibilitatea asociațiilor și cooperativelor agricole pentru a primi subvenții pe suprafață, o schemă de ajutor în sprijinul fermierilor mici etc.
"Este vorba despre pachetul legislativ, cele 5 acte normative pe care vrem să le modificăm. Prima este suspendarea aplicării Legii privind vânzarea pământurilor către străini, apoi revizuirea de urgență a Legii pajiștilor, promovarea de urgență a Legii privind etichetarea laptelui și produselor lactate și aprobarea de urgență, azi (miercuri — n.r.), în Comisia de agricultură, a Legii 321 privind vânzarea produselor agricole și poziționarea și taxele de raft din hipermarket. Asta din punct de vedere legislativ. În ceea ce privește revendicările pentru Ministerul Agriculturii și Guvern, principalele solicitări sunt: eligibilitatea asociațiilor și cooperativelor pentru a putea beneficia de subvenția pe suprafață, o schemă care să vină în sprijinul fermierilor cei mai afectați, care sunt fermierii mici...", a afirmat Frânc, subliniind că o parte dintre revendicări au fost rezolvate.
Marți, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a avut o întâlnire la sediul ministerului cu Claudiu Frânc, liderul Federației Crescătorilor de Bovine din România, cu președintele Federației Oierilor de Munte, Gontea Eugen, și reprezentanți ai Pro Agro, pentru a găsi o variantă prin care asociațiile crescătorilor de animale constituite în baza OG 26/2000 și cooperativele constituite în baza Legii 566/2004 să îndeplinească condiția de fermier eligibil pentru schema de plăți directe. Au fost discutate aspecte legate de posibilitatea ca aceste forme asociative ale crescătorilor de animale să aibă alocate coduri ANSVSA temporare pe pajiștile concesionate de la consiliile locale unde se deplasează și pășunează animalele membrilor.
O altă idee desprinsă în urma discuțiilor a vizat necesitatea transmiterii către Asociația Comunelor din România și către Instituțiile Prefectului a semnalelor venite din teritoriu pentru a nu rezilia contractele de arendare ale pășunilor având în vedere cadrul legal existent.
A fost agreată ideea de a fi continuate discuțiile cu experții tehnici de la Direcția Generală de Dezvoltare Rurală privind măsurile de agromediu — schemele aplicate pe partea de dezvoltare rurală în ce privește partea de agromediu și climă, conform unui comunicat al MADR.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie