Salariatii BCR au subscris mai mult de jumatate din actiuni
Data publicarii: 27-11-2006
Subscrierile totale ale angajatilor BCR in cadrul ofertei de cumparare lansate de Erste Bank sunt estimate la peste 4% din capitalul bancii, respectiv mai mult de jumatate din pachetul detinut de salariati, au declarat surse apropiate operatiunii, aflam din Romania Libera. "Sunt sanse foarte mari ca banca austriaca sa fi atras mai mult de jumatate din actiunile detinute de salariati, care aveau inainte de oferta pachete cumulate reprezentand 8% din capitalul BCR. Centralizarea datelor este departe de finalizare. Pe de alta parte, au existat o serie de oferte paralele, inclusiv de la oameni din BCR", au adaugat sursele.
Si presedintele executiv al Bancii Comerciale Romane (BCR), Nicolae Danila, a schimbat in titluri Erste Bank cea mai mare parte a actiunilor BCR pe care le detinea. "Pentru o parte din actiunile Erste Bank primite, Nicolae Danila si-a exprimat optiunea de vanzare imediata, asa cum era permis prin oferta. Titlurile Erste Bank pastrate detin o pondere mai mare decat cele vandute", a afirmat sursa citata. Pentru pachetul de actiuni valorificat imediat, presedintele executiv al BCR ar fi obtinut o suma de ordinul a milioane de euro.
Metodele de cumparare
Oferta Erste Bank s-a inchis sambata, 24 noiembrie, si s-a derulat pe parcursul a trei saptamani, incepand cu 1 noiembrie. Banca austriaca a prezentat la finele lunii octombrie oferta de preluare a intregului pachet detinut de angajatii si fostii salariati ai BCR, prin care propuneau mai multe metode de cumparare. Varianta conversiei in actiuni Erste Bank oferea salariatilor cel mai bun randament, titlurile BCR fiind in acest caz valorificate la 7,65 euro pe actiune.
Cei care au ales aceasta modalitate pot sa vanda imediat catre Erste Bank pana la 50% din actiunile primite, la un pret fix garantat de 45,90 euro. Restul titlurilor Erste Bank obtinute prin conversie vor fi valorificate pe piata de capital, inclusiv pe Bursa de Valori Bucuresti, dupa o perioada de un an.
In cadrul ofertei in numerar, Erste Bank a platit un pret pe actiune egal cu cel platit catre AVAS (7,65 euro pe actiune), minus o reducere de 15% egala cu prima platita de banca austriaca statului roman pentru preluarea controlului BCR. In acest caz, pretul s-a ridicat la 6,5 euro. Daca toate actiunile BCR detinute de angajati sau fosti angajati ar fi fost vandute in cadrul ofertei in numerar, Erste Bank trebuia sa plateasca aproximativ 412 milioane euro. In cazul preschimbarii intregului pachet in actiuni Erste Bank, institutia austriaca va emite 10,5 milioane de actiuni, iar pentru pentru vanzarea imediata a unei jumatati dintre acestea trebuia sa pregateasca 242 milioane euro.
Actiunile celor cinci SIF, circa 1,8 miliarde euro
Erste Bank nu va avea in viitorul apropiat lichiditati sa rascumpere actiunile detinute de cele cinci societati de investitii financiare (SIF) la BCR si nici nu pare posibil un schimb de actiuni, a apreciat Petre Pavel Szel, presedintele societatii Muntenia Invest, care administreaza SIF Muntenia. La pretul tranzactiei cu statul roman, actiunile celor cinci SIF la BCR ar valora circa 1,8 miliarde euro. "Ma indoiesc ca Erste poate face o majorare de capital sa aiba actiuni sa le poata oferi SIF-urilor", a spus Szel. Acesta considera ca pretul platit salariatilor BCR si modul in care se va incheia aceasta oferta vor constitui probabil punctul de plecare pentu negocierile ulterioare cu SIF-urile.
Banca austriaca si-a asumat un termen de trei ani pentru listarea BCR la Bursa de la Bucuresti. Daca aceasta nu se produce sau daca negocierile privind un eventual schimb de actiuni BCR-Erste ori achizitionarea pachetelor detinute de SIF-uri esueaza, cele cinci societati de investitii isi vor recapata dreptul de veto in AGA pentru deciziile importante privind BCR. Pentru a iesi din aceasta situatie, Erste ar putea incerca sa obtina cat mai mult din actiunile salariatilor si pachetele de actiuni de la 1-2 SIF-uri, care ar "ceda".
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Asociatia Romana a Bancilor avertizeaza asupra fraudelor care vizeaza companiile
- Comunicat BCR: La 10 ani de Scoala de Bani, 100.000 ore de edufin in 7 zile
- Opinie Reff & Asociatii: Modificari relevante pentru 2026 in privinta controalelor fiscale, cu accent pe analiza de risc
- Aproximativ 8 din 10 romani sunt mai atenti la pret in acest an cand fac cumparaturi online iar aproape 58% spun ca vor renunta la produse non-esentiale
- Controversa fiscala: au dreptul companiile sa scuteasca de impozit profitul reinvestit in active finantate din fonduri nerambursabile sau nu?
- Robert Anghel preia rolul de CEO al Salt Bank
- Colliers: Oferta de locuinte noi a scazut la minimul ultimilor opt ani, dar cererea ramane peste nivelul pre-pandemie
- Grupul Allianz raporteaza profit operational record de 17,4 miliarde de euro in 2025
- Cushman & Wakefield Echinox: Centrele comerciale din afara Bucurestiului, cea mai atractiva clasa de active imobiliare in 2025
- Colliers: Industria hoteliera din Romania a atins un nou maxim anul trecut, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele trei decenii, dar provocarile au crescut in 2025, intr-o piata mai eterogena
- Romania: o tara in schimbare, cu peste 3 milioane de emigranti temporari in ultimii aproape 20 de ani si o crestere a imigratiei care redefineste piata muncii
- Fondul ETF BET Patria - Tradeville a depasit pragul de 1 miliard de lei in active
- Anytime isi consolideaza prezenta online in Romania prin lansarea pe PretulMeu.ro
- Paval Holding intra in negocieri exclusive pentru preluarea operatiunilor Carrefour din Romania
- #SigurantaOnline: Cinci greseli online care te pot costa. Le faci fara sa-ti dai seama