Seful Air France-KLM va fi noul presedinte al IATA
Data publicarii: 05-04-2016 | EconomieCompania aeriana Air France-KLM a anuntat marti ca directorul general, Alexandre de Juniac, va renunta la functia sa, incepand cu data de 1 august a.c., pentru a ocupa postul de presedinte director general al Asociatiei Internationale a Transportatorilor Aerieni (IATA), transmite AFP.
Alexandre de Juniac, 53 de ani, a fost numit în 2011 la conducerea Air France pentru ca în 2012 să preia funcția de președinte al companiei aeriene rezultate în urma fuziunii dintre Air France și KLM. Mandatul său de trei ani în fruntea celei mai mari companii aeriene europene a fost marcat de dispute cu sindicatele pe tema măsurilor de reducere a costurilor, care au culminat anul trecut cu incidente violente între muncitori și directori.
Asociația Internațională a Transportatorilor Aerieni (IATA), organizație care reprezintă aproximativ 260 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 83% din traficul aerian mondial, a precizat la rândul său că numirea lui Alexandre de Juniac va fi oficializată la reuniunea anuală a IATA, care se va desfășura în perioada 1—3 iunie 2016, la Dublin. Este pentru prima dată când un francez va fi numit la conducerea acestei organizații care pledează unei mai mari liberalizări a transportului aerian.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Aproape 55% dintre angajatii romani se simt obositi sau suprasolicitati saptamanal
- Piata industriala si logistica a incetinit cu 30% in primele noua luni, dupa anul record 2025
- 15.000 de clienti ING Bank Romania au deschis cont prin platforma de investitii ING Invest
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO
- Deloitte a asistat OMV Petrom pentru doua proiecte de hidrogen verde la Petrobrazi, finantate prin PNRR
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II